Mamă surogat la 56 de ani pentru fiul și nora sa
Mamă surogat la 56 de ani pentru fiu. Nancy Hauck, o femeie în vârstă de 56 de ani, din Statele Unite, este însărcinată cu viitoarea ei nepoată.
Femeia poartă în pântece fetița fiului ei Jeff (32 de ani) și a nurorii sale, Cambria, potrivit Today. Cei doi au deja două perechi de gemeni și își doreau foarte mult un alt copil. Dar histerectomia femeii de 30 de ani, după nașterea traumatizantă din septembrie anul trecut, a lăsat cuplului puține speranțe pentru a reuşi fără ajutor.
„Am hotărât că nu vreau să ne jucăm cu viața mea. Pentru că nu știau (de unde venea sângele) și nu au putut opri sângerarea. Am fost cu adevărat triști, dar ne-am încrezut doar în planul Domnului pentru noi și așa că am mers înainte cu decizia”, a spus Hauck despre decizia histerectomie, potrivit Today.
Mamă surogat la 56 de ani pentru fiu. Mama lui Jeff, Nancy Hauck, era îngrijorată de starea de sănătate a nurorii ei, pe măsură ce se recupera, dar nu a putut scăpa de sentimentul că o altă fetiță era destinată familiei lor:
„Știam că sunt prea bătrână. Știam că nu va fi posibil, chiar dacă în final exact asta s-a întâmplat. Am simțit că trebuie să le spun că voi fi dispusă să o fac. Am avut cinci sarcini reușite, dar în urmă cu mai bine de 20 de ani”.
Nancy a început tratamentul hormonal în ianuarie 2022 și, în câteva săptămâni, a rămas însărcinată cu embrionii fertilizați de Jeff și Cambria. Noul membru al familiei este așteptat în noiembrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.