Mall scos la vânzare

Mall scos la vânzare…
Veranda Mall cu acţionari precum familia Pogonaru, fraţii Pavăl (proprietarii Dedeman), Evergent şi Erste Bank, a fost scos la vânzare. Mall-ul este în atenția investitorilor imobiliari AFI Europe şi M Core, scrie Profit.ro.
Centrul comercial se află lângă piaţa şi halele Obor, iar printre primii investitori care şi-au arătat interesul de achiziţie se numără AFI Europe (proprietarul mall-ului AFI Cotroceni), şi M Core, al cărui principal acţionar este magnatul imobiliar britanic Caspar MacDonald-Hall – cu legături strânse cu Familia Regală, care se află într-un proces de extindere agresivă pe piaţa românească de retail.
Contactat de Profit.ro, Andrei Pogonaru, fiul omului de afaceri Florin Pogonaru şi responsabilul de dezvoltarea centrului comercial, a spus că nu poate comenta informaţiile, conform News.ro.
Dacă AFI Europe ar ajunge să cumpere Veranda Mall, aceasta ar fi prima sa achiziţie realizată pe acest sector imobiliar în România. Compania, controlată, indirect, de fraţii Roni şi Yehuda Naftali, aflaţi în topul miliardarilor israelieni, şi-a dezvoltat de la zero toate cele 5 centre comerciale pe care le deţine în Bucureşti, Ploieşti, Braşov şi Arad.
În ceea ce priveşte M Core, investitorul britanic tocmai a cumpărat primul său mall din România, Shopping City Suceava, în cea mai mare tranzacţie semnată în ultimii 5 ani ce a implicat vânzarea integrală a unui mall, şi este în discuţii şi pentru achiziţia Focşani Mall. Vezi și: Mall vândut unei companii în expansiune în România / „Această achiziție se aliniază obiectivelor noastre strategice…”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

