Majorare – Gigacaloria va fi mai scumpa la iarna

Gigacaloria va fi mai scumpa la Brasov, in medie cu 19%, din sezonul rece care urmeaza. Consiliul Local a aprobat in ultima sedinta solicitarea CET SA Brasov de majorare a pretului energiei termice pentru iarna 2005- 2006. Decizia fusese luata de conducerea furnizorului brasovean din cauza scumpirilor la combustibili din ultimele luni, dar trebuia validata de CL. Dupa doua majorari de pret in prima jumatate a anului, de la 1 iulie, pretul gazelor naturale a crescut cu 24,77%, pentru sursele CET Cogenerare si CAF Metrom, si cu 38,28% pentru centralele termice de cvartal. De altfel, si pretul gigacaloriei va fi majorat in procentaje diferite, in functie de furnizorul de energie termica.
Astfel, la iarna, pentru agentul termic si apa calda furnizate populatiei direct de CET, pretul gigacaloriei va creste cu 10,7%, ajungand la 1.299.310 lei vechi. Pentru caldura si apa calda livrate de CAF Metrom, pretul va creste cu 19,45%, fiind de 1.240.479 lei vechi gigacalorie, iar pentru apa calda si caldura din centralele de cvartal, pretul gigacaloriei va creste cu 26,55%, ajungand la 1.608.195 lei. Interesant este faptul ca pentru agentii economici racordati la CET SA pretul gigacaloriei se majoreaza cu acelasi procentaj, iar pentru cei care primesc caldura de la Metrom si centralele de cvartal, chiar cu un procentaj mai mic.
Consiliul Local acopera diferenta prin subventii
Directorul general al CET Brasov, Mircea Paraschiv, a precizat insa ca brasovenii care locuiesc in apartamente racordate la sistemul centralizat de incalzire nu au motive de neliniste, pentru ca pretul pe care il va plati populatia pentru gigacalorie nu va fi afectat de aceste scumpiri. „Cetatenii vor plati la pretul care se stabileste pe plan national. Diferentele dintre pretul anuntat, care este costul real, de productie, al gigacaloriei, si cel stabilit pe plan national vor fi acoperite prin subventii”, a spus Paraschiv. Deocamdata, pana la 1 octombrie, pretul national de referinta al gigacaloriei este de 896.000 de lei, acesta fiind utilizat de CET SA in calcul facturilor emise catre populatie. Si pana acum, diferenta a fost acoperita de la Consiliul Local, efortul bugetar fiind din ce in ce mai mare, mai ales dupa ce au fost reduse subventiile guvernamentale.
Ajustarea preturilor pentru iarna viitoare s-a facut in concordanta cu procedura stabilita de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energie si Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Serviciilor Publice de Gospodarie Comunala (ANRSC). „La majorari s-a ajuns din cauza scumpirilor la utilitati, care au intervenit pe parcursul acestui an, in special la gaz metan, si pe care le-am resimtit puternic. Nu am majorat pretul gigacaloriei pentru ca vrem noi, ci pentru ca era absolut necesar, pentru a acoperi costurile de productie. Decizia a fost adoptata dupa calcule si analize atente”, a subliniat directorul CET.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




