Expres

Mâine este Ziua Internaţională a luptei împotriva corupţiei

 

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ca la data de 9 decembrie să fie serbată Ziua Internaţională Anticorupţie. Semnată de România la data de 9 decembrie 2003 la Merida şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. Astfel, România se alătură celorlalte state în prevenirea şi combaterea corupţiei, având în vedere că aceasta are un impact major asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.

„Însuşi faptul că cel mai înalt şi reprezentativ for mondial a ales să dedice o zi distinctă luptei împotriva corupţiei, constituie dovada certă a faptului că aria sa de manifestare a cuprins deopotrivă, atât naţiunile cu exerciţiu democratic consolidat, cât şi democraţiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, ceea ce impune cu atât mai mult o solidarizare a eforturilor tuturor forţelor responsabile pentru contracararea sa. Fie că se manifestă sub forma unor acte sistematizate şi profund elaborate, fie că se produc spontan, fără nici o pregătire prealabilă sau din punct de vedere al participaţiunii reflectă implicarea unuia sau a mai multor făptuitori, corupţia rămâne acelaşi fenomen de maximă potenţialitate la adresa interesului general, prin faptul că presupune aprioric negocierea autorităţii publice”, este specificat în comunicatul Direcţiei Generale Anticuropţie Braşov, semnat de şef serviciu comisar şef Liviu Ungureanu. 

Poliţiştii DGA Braşov îndeamnă cetăţenii să se opună oricărei forme de corupţie la adresa unui funcţionar al MAI şi să ia atitudine ori de câte ori sunt puşi în faţa unei astfel de situaţii. Sesizări se pot face la numărul de telefon 0268.311.624, pe adresa de e-mail brasov.dga@mai.gov.ro sau la linia verde anticorupţie 0800.806.806.

Sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov se află în municipiul Braşov, pe Strada Nicolae Titulescu nr. 28.             


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare