Expres

MAI vrea să interzică tabletele şi dispozitivele similare, pe drumurile publice! Şi bicicliştii vor fi sancţionaţi

 

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege privind circulaţia pe drumurile publice prin care se doreşte interzicerea, în timpul şofatului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete).

Pentru nerespectarea acestei norme de conduită ar urma să se introducă o nouă sancţiune, de 9 – 20 puncte-amendă (clasa a IV-a) şi 6 puncte de penalizare, ce va fi valabilă şi în cazul conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (ex. biciclişti).

„Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil, sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancţionare pentru situaţia în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulaţia vehiculelor. Astfel, pe lângă amendă se va aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”, explică reprezentanţii MAI.

Textul proiectului este afişat şi poate fi consultat pe site-ul MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de mail dgj_transparenta@mai.gov.ro în termen de 20 de zile calendaristice, calculat de la data publicării anunţului.

Proiectul prevede că noile modificări legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Pe perioada celor 60 de zile, poliţia rutieră din cadrul Poliţiei Române va desfăşura activităţi de informare a participanţilor la trafic cu privire la aceste modificări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button