Mai puține pagube produse de urși, lupi și alte specii protejate

Mai puține pagube produse de urși, lupi și alte specii protejate
Pe raza județului Brașov au fost înregistrate mai puține pagube în gospodării produse de speciile protejate, precum ursul brun, față de anii anteriori, susțin reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov.
Din raportul de activitate al instituției, prezentat marți în cadrul Colegiului Prefectural, reiese că în toate cele cinci județe aflate în raza de competență (Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu), numărul pagubelor produse de ciori, cerbi, lupi, mistreți și urși s-a ridicat la 182, cu o valoare totală de aproape 1,8 milioane de lei. Pe raza județului Brașov au fost înregistrate 17 cazuri, evaluate la aproape 155.000 de lei.
„Anul acesta aș zice că stăm mai bine ca anul 2023, întrucât și legislația este mai permisivă, adică avem și cotă de prevenție, cotă de intervenție la speciile protejate și atunci numărul pagubelor s-a mai diminuat. Poate a fost o gestionare mai bună și proprietarii culturilor sau animalelor și-au făcut o pază mai sigură”, a declarat Sandu-Ioan Mihalte, inspector șef al Gărzii Forestiere Brașov.
O gestionare mai bună a deșeurilor menajere și montarea de garduri electrice în jurul ghenelor de gunoi sunt soluții eficiente pentru a ține animalele sălbatice la distanță, spune și Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov, Emil Pușcașu, citat de Radio România Brașov FM:
„Ar fi ideal ca zona unde depozitează deșeurile menajere să fie împrejmuită cu protecție fizică și suplimentar cu gard electric. Am constatat la unele hoteluri care și-au implementat astfel de măsuri, urșii nu mai vin, trec mai departe, deci efectiv nu le mai strică ghenele de gunoi. De asemenea, ar trebui ca deşeurile să fie ridicate cât mai des, iar containerele să fie igienizate cu substanţe care să îndepărteze mirosurile”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Vedeti,ma ? Ce v-am spus eu ca Mos Martin e baiat de treaba ? Numai la bzb nu mai au loc de ei si-mi tot baneaza comentariul.Sa fie cumva baietzasii firchizuiti si tutele cu fustele-n kr, de la bzb,pe statul… Citeşte mai mult »
Sa fii sanatos de cand barbiereste bezebeuuu comentariile. Daca nu le convine ce scrii, probabil ca deranjam sponsorii de partid, nu apare comentariul. Sau nu apar zile intregi comentariile. Sau mai nou nici nu se incarca. Scrii degeaba, nu se… Citeşte mai mult »
CORECT # Willy ! Motiv pentru care ai de la mine 1 like.Daca te-as intalni,ti-as da si o bere.Normal,ca URSUS. NUMAI Ursus. 🙂