Expres

Mai mulți bani pentru Casa Verde Fotovoltaice

Mai mulți bani pentru Casa Verde Fotovoltaice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că are în plan finanțarea instalării acumulatorilor pentru stocarea energiei electrice, lucru care ar putea duce cuantumul finanțării la 30.000 de lei/beneficiar pentru sesiunea 2024 a programului Casa Verde Fotovoltaice. Înscrierile în program ar urma să înceapă undeva după luna august, după ce majoritatea proiectelor din sesiunea anterioară vor fi finalizate, relatează AgroTV.

Anul acesta avem cel mai mare buget, 2 miliarde de lei pentru Casa Verde Fotovoltaice. O să vedem în august cum stăm cu instalările din programul anterior. (…) Tocmai aceasta a fost ideea, să lăsăm instalatorii să termine mare parte din panourile aferente sesiunii 2023, pentru că vor fi aceleași firme care vor participa în mare parte și să nu li se suprapună astfel încât să se ajungă la întârzieri. Acum luăm în calcul să vedem dacă vom introduce și o cotă de finanțare privind acumulatorii, astfel încât să poată înmagazina energie pe care o produc, să nu mai avem probleme că suprasolicităm rețelele.

În general, cam 50% din valoarea unui sistem este reprezentată de acumulatori. Deci dacă vom lua decizia să dăm și acumulatori, înseamnă că în loc de 100.000 de beneficiari, vom avea 50.000-60.000 de beneficiari, dar cu tot cu acumulatori. Pe lângă cei 20.000 de lei pe care îi acordăm pentru sistemul fotovoltaic, vom mai acorda încă 10.000 de lei pentru sistemul de acumulatori”, a precizat Laurențiu Neculaescu, președinte AFM, potrivit sursei citate.

Conform șefului AFM, înscrierea se va face în exact aceleași condiții ca anul trecut, cu mențiunea că perioada de înscriere va fi redusă la o singură zi pentru fiecare regiune.

Înscrierea se face în exact aceleași condiții ca în sesiunea din 2023, doar pe bază de buletin și certificatele fiscale. Fără alte documente, nu vom schimba absolut nimic. Doar perioada de înscriere nu va mai fi de 3 zile pentru fiecare regiune, va fi de o zi pentru fiecare regiune”, a explicat Neculaescu.{


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button