Magistrații au ieșit în stradă
Câteva sute de magistraţi au protestat sâmbătă, timp de aproximativ o oră, în faţa Palatului de Justiţie, fiind adoptată cu această ocazie o rezoluţie, a declarat Dragoş Călin, judecător la Curtea de Apel Bucureşti (CAB). Magistraţii cer preşedintelui României, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor consultarea urgentă a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) asupra unor aspecte curente vizând modificarea în România a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală şi Codului de Procedură Civilă, precum şi unele aspecte conexe, fiind necesară suspendarea imediată a dezbaterilor comisiei speciale comune până la data primirii avizului Comisiei de la Veneţia. O altă solicitare din rezoluţie se referă la consultarea reală a corpului magistraţilor cu privire la pachetele legislative care vizează activitatea lor, prin adunările generale din cadrul instanţelor şi parchetelor. Concret, printre nemulţumirile acestora, se mai numără şi declaraţiile ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, referitoare la recomandarile raportului GRECO, dar şi la schimbările aduse codurilor penale şi codului civil, scrie Mediafax. Ei susțin că procedura de legiferare a Codului penal, a Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă este „netransparentă” şi „neprevizibilă”, precizând că, în viziunea lor, doar „se mimează un dialog” cu reprezentanţii sistemului judiciar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.