Lucrările la infrastructura de apă trebuie corelate cu investiţiile rutiere
Lucrările la infrastructura de apă trebuie corelate cu investiţiile rutiere
Lucrările la infrastructura de apă din Ţara Făgăraşului trebuie corelate cu investiţiile Consiliului Judeţean Braşov în reabilitarea reţelei rutiere din zonă. Concluzia aparţine vicepreşedintelui CJ Braşov, Constantin Todorică Şerban, care a efectuat o analiză pe teren împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Drumuri Judeţene şi Servicii Publice şi cu specialişti ai operatorului regional Apă Canal Sibiu SA.
Oficialii judeţeni au verificat modul în care lucrările de aducţiune a apei interferează cu drumurile judeţene şi au constatat că, pe anumite tronsoane, sunt prevăzute doar intervenţii la reţelele de apă, fără lucrări de canalizare. Potrivit vicepreşedintelui CJ, această situaţie ar putea afecta calitatea carosabilului şi accesibilitatea pentru locuitori.
„Lucrările de canalizare vor trebui executate condiţionat de respectarea avizelor emise de administratorul drumului”, a subliniat Constantin Todorică Şerban, după discuţiile purtate în localităţile Voievodeni, Pojorta, Gura Văii, Recea, Săsciori şi Hurez.
Verificările au vizat mai multe trasee rutiere din zonă: DJ 103F Breaza – Pojorta – Voivodeni – Voila, DJ 104A Recea – Gura Văii – Lisa – Sâmbăta de Sus – Drăguş, DJ 104C Făgăraş – Hurez – Săsciori – Recea şi DJ 109 Beclean – Luţa – Ludişor – Voivodeni.
Totodată, oficialul judeţean a inspectat şi două şantiere de investiţii aflate în derulare: reabilitarea DJ 108B în Staţiunea Climaterică Sâmbăta, finanţată prin PNDL I, şi modernizarea DJ 130B Părău – Grid – Perşani, finanţată din bugetul propriu al judeţului. Lucrările la DJ 108B sunt aproape finalizate, fiind în curs de aşternere a stratului de uzură şi de montare a semnalizării rutiere, cu termen estimat de finalizare în următoarele trei săptămâni, dacă vremea va fi favorabilă.
Pe DJ 130B, lucrările sunt realizate în mare parte, fiind necesară doar relocarea utilităţilor din zona podului din satul Grid, unde mai lipsesc unele avize.
„Sunt mulţumit de modul în care s-au desfăşurat lucrările în acest an. Împreună cu specialiştii din aparatul executiv pregătim deja proiectele investiţionale pentru anul viitor, pentru o dezvoltare coerentă şi echilibrată a judeţului Braşov”, a declarat Constantin Todorică Şerban.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

