Expres
Lucrări de imagine la Gara Braşov. Nu reabilitare, nu modernizare!
După ce peste 2.000 de braşoveni sătui de starea jalnică în care se află Gara Braşov au semnat o petiţie prin care cer modernizarea staţiei, fie de către CFR, fie de către Primăria Braşov – prin cedarea dreptului de administrare către municipalitate, Ministerul Transporturilor a răspuns că se vor face lucrări de reparaţii şi întreţinere la clădirea staţiei şi la tunelul pietonal. Ba chiar, potrivit autorităţilor centrale, amplasamentul a fost predat constructorului în data de 15 aprilie.
Bugetul alocat pentru lucrările promise este de 1.596.266,72 lei fără TVA, Gara Braşov fiind prevăzută în Programul anual de achiziţii publice.
Mihaela Mariş, cea care a lansat petiţia, a publicat ieri, pe pagina ei de Facebook, răspunsul primit de la Ministerului Transporturilor.
Iată lucrările promise (în limita bugetului):
„1. Reparaţii la şarpanta peste etajul 1, prin desfacerea învelitorii de tablă existentă, refacerea zonei jgheabului de beton, înlocuirea în totalitate a şorţurilor de tablă, montajul de folie anticondens, tablă plană zincată şi accesorii ale sistemului de învelitoare, precum şi înlocuirea sistemului de scurgere a apelor pluviale).
2. Reparaţii la acoperiş peste zona învelitorii bituminoase, respectiv refacerea hidroizolaţiei şi a învelitorii bituminoase.
3. Reparaţii la învelitoarea peste cupola din tablă plană zincată, prin curăţirea suprafeţei cupolei acoperite cu tablă şi, pentru protecţie, acoperirea cu vopsea hidroizolantă elastică pe bază de cauciuc acrylic.
4. Lucrări de reparaţii exterioare la clădirea de călători, compuse din:
• demontarea tâmplăriei metalice existente de pe faţada dinspre oraş şi înlocuirea acesteia cu geam termopan reflectorizant de aluminiu;
• placarea cu travertin a bandoului dintre parter şi etajul 1;
• demontarea uşilor principale de acces din holul caselor de bilete, precum şi a celei dinspre tunelul pietonal, şi înlocuirea acestora cu uşi de acces automate culisante cu senzori de mişcare şi deschidere dublă;
• placarea soclului cu piatră de calcar şlefuită a faţadei dinspre cartierul Bartolomeu;
• curăţarea, respectiv finisarea zonelor degradate acoperite cu travertin şi piatra de calcar cu ulei de in sicativ, în două straturi;
• montarea de glafuri de tablă zincată, la ferestrele situate la parterul părţii exterioare dinspre cartierul Bartolomeu;
• lucrări de hidroizolaţii cu membrană bituminoasă cu ardezie a copertinelor de deasupra intrării principale din holul caselor de bilete.
• zugrăveli exterioare cu vopsea lavabilă de culoare ocru deschis (asemănător materialului de ornament), conform paletarului de culori.
5. Lucrări de reparaţii interioare la clădirea de călători:
curăţarea şi şlefuirea zonelor degradate îmbrăcat cu travertin, prin aplicarea a două straturi a uleiului de in sicativ;
zugrăveli lavabile la pereţi şi tavane;
curăţarea plintelor, în vederea redării aspectului nuanţelor iniţiale ale mozaicului cu pigment vişiniu.
6. Reparaţii la tunelul pietonal, alcătuite din:
curăţarea şi finisarea părţilor deteriorate acoperite cu travertin;
protecţia suprafeţelor mai sus-menţionate, prin utilizarea uleiului de in sicativ, în dublu strat;
zugrăveli lavabile la pereţi şi tavane, care urmăresc îndepărtarea vopselei de ulei din tunelul mic;
mascarea zonei cu traseele de cabluri şi acoperirea acesteia cu panouri perforate din PVC dur.
înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat economice cu leduri şi a casetelor pentru îndrumare, orientare, cu panouri de semnalizare luminoase cu acumulatori”, se menţionează în comunicat.
Reparaţia peroanelor, prevăzută în alt proiect
Totodată, conform Ministerului Transporturilor, pe 24 noiembrie 2015 a fost semnat „Acordul de grant în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF)”, pentru a se reabilita linia de cale ferată Braşov-Simeria, componentă a coridorului Rin-Dunăre. Astfel, pentru staţia Braşov sunt prevăzute următoarele lucrări: reabilitarea peroanelor (inclusiv asigurarea accesului călătorilor şi crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi) refacerea copertinelor şi reabilitarea gardului de protecţie dintre liniile cf.
„La ora actuală, proiectul este în faza de pregătire şi întocmire a documentaţiei, în vederea lansării procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de consultanţă şi de execuţie lucrări”, au explicat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
Zona comercială rămâne „neatinsă” de CFR
Magazinele din interiorul şi din vecinătatea staţiei vor rămâne, însă, aşa cum le ştim, dacă agenţii economici nu acceptă să „creeze un ambient cât mai curat şi atractiv”, potrivit răspunsului oferit de Ministerul Transporturilor: „Referitor la propunerea dumneavoastră, în legătură cu introducerea unor standarde pentru magazinele din interiorul şi vecinătatea staţiei cf Braşov, precizăm că acestea vor trebui să reamenajeze şi să modernizeze spaţiile ce le deţin, astfel încât să se creeze un ambient cât mai curat şi atractiv, menit să completeze lucrările prezentate de reparaţii interioare şi exterioare la clădirea de călători şi la tunelul pietonal, promovate de CFR SA”.
Servicii de pază promise pentru înlăturarea oamenilor străzii
Cât priveşte problema legată de prezenţa oamenilor străzii în Gara Braşov, Ministerul Transporturilor a reacţionat – în sfârşit – precizând că „această situaţie neplăcută va putea fi eliminată, deoarece se află în curs de achiziţionare un serviciu de pază”.
Amintim că, din moment ce nu se poate atinge de gară, Primăria Braşov intenţionează să modernizeze măcar împrejurimile, având în plan să construiască o parcare subterană deasupra căreia să amenajeze un parc, să amenajeze un terminal pentru navetişti şi pentru transportatorii care efectuează curse interjudeţene etc..
Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:
Zona Gării Brașov ar putea deveni de nerecunoscut! Ce planuri îndrăznețe are Primăria
O tânără încearcă să obţină ceea ce n-au reuşit autorităţile locale: modernizarea GĂRII BRAŞOV
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.