Expres

Ghinion pentru brașoveanul George Buhnici! A pierdut procesul…

Lovitură pentru George Buhnici! Fostul prezentator de la PRO TV a pierdut procesul cu CNCD și are de achitat o amendă uriașă după ce a spus că femeile care au kilograme în plus sau celulită nu ar trebui să își expună corpul pe plajă. El are de achitat o amendă de 20.000 de lei. Buhnici și-a cerut scuze după declarația controversată, dar a contestat amenda de la CNCD și s-a ajuns la procesul pe care l-a pierdut, conform stiripesurse.ro.

Declarația care i-a adus amenda:

„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi.

Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci?

Aia vreau să văd la mare. Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea! Câți ani îi dai? Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare