Expres

Lovitură dură pentru Traian Băsescu

Lovitură dură pentru Traian Băsescu. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, ar putea să plătească 500.000 de euro în urma unui proces în care este acuzat că a turnat la Securitate. Procesul în care fostul primar al Sectorului 1 și afacerist, George Pădure îi cere despăgubiri de nu mai puțin de jumătate de milion de euro fiindcă l-a turnat la Securitate, a ajuns la final.

Instanța a rămas în pronunțare, iar verdictul se va da pe 29 noiembrie. George Pădure a vorbit sâmbătă seară, în direct la Antena 3 CNN despre situația în care a fost turnat de Traian Băsescu la Securitate.

„Toată viața a mințit Traian Băsescu și a încercat să mintă și la procesul pe care îl am. Dacă la primă instanță a procesului Traian Băsescu a recunoscut că chiar dacă scris despre mine, nu înseamnă că m-a bătut sau batjocorit, la a doua instanță a spus că nu mă cunoaște, că nu m-a văzut niciodată.

El s-a gândit să informeze Securitatea română că eu aș fi spion belgian, care lucra pentru Serviciile de spionaj belgiene. Mi s-au făcut percheziții, nedeclarate și neanunțate.Ultima propunere a lui Băsescu a fost ca să fiu pe lista persoanelor indezirabile pentru România pe o perioadă de 5 ani“, a spus George Pădure.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button