Expres

Loterie fiscală pentru bonurile din iunie

 

O nouă extragere la loteria bonurilor fiscale va avea loc duminică, 16 iulie, la care participă toate bonurile fiscale emise luna trecută, fondul total de premiere fiind de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, este publică şi poate fi transmisă în direct.
„Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare”, arată Ministerul Finanţelor. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse din ziua următoare extragerii, la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.
În acest an sunt organizate în total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare şi două ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button