Loteria Română, „lovită” de nemulțumiri ale angajaților / Grevă japoneză din cauza „Ordonanţei trenuleţ”

Loteria Română, „lovită” de nemulțumiri ale angajaților…
Sindicatul Naţional „Loteria Română” (SNLR), afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, va declanşa astăzi o grevă japoneză în agenţiile loto pentru a atrage atenţia asupra efectelor negative ale Ordonanţei de Urgenţă 156/2024, cunoscută drept „ordonanţa trenuleţ”.
Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, sindicaliştii susţin că diminuarea valorii voucherelor de vacanţă afectează direct puterea de cumpărare a angajaţilor Loteriei Române, în condiţiile în care majoritatea acestora au un nivel salarial apropiat de salariul minim pe economie.
SNLR reclamă și pierderea unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, cum ar fi reducerea sau eliminarea unor beneficii şi bonusuri modeste care pune o presiune financiară suplimentară asupra angajaţilor, „vulnerabilizându-le stabilitatea economică”.
„Deşi Compania Naţională Loteria Română generează anual un profit net substanţial, comparativ cu alte companii de stat care înregistrează pierderi, măsurile restrictive impuse nu ţin cont de performanţele reale şi de veniturile solide obţinute de companie”, se arată în comunicat.
Sindicatul îşi exprimă deschiderea pentru dialog cu conducerile relevante şi autorităţile de resort, în vederea identificării unor soluţii. Prin această acţiune, sindicaliştii fac un apel la responsabilitate şi cer revizuirea urgentă a măsurilor care au condus la situaţia actuală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Sunt liberi să treacă în sectorul privat dacă nu le convine!!! Doar ca fapt divers, ar trebui să le deseneze și lor careva că 60% dintre cei care lucrează în privat sunt pe salariul minim! ȘI ĂIA CHIAR MUNCESC! Ăia… Citeşte mai mult »