LOTERIA FISCALĂ. Urmează extragerea pentru bonurile din luna august
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) organizează a treia extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, după cele două ocazionale. La această tragere, care va avea loc duminică, 20 septembrie, vor participa bonurile fiscale emise în luna august 2015.
Ca și în cazul ultimelor extrageri desfășurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție. După centralizarea bonurilor câștigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câștigătoare. La prima etapă participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 august 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.
Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători, printr-un algoritm special, cum a fost în 6 august două săptămâni pentru a finaliza cea de-a doua extragere ocazională (din 28 iunie), când au fost desemnate drept câştigătoare bonurile cu valoarea de 135 de lei emise în 23 mai.
Câștig de 250.000 de lei la ultima extragere
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că au fost depuse patru cereri de revendicare a premiilor la extragerea Loteriei bonurilor fiscale aferentă lunii iunie 2015. Bonurile câştigătoare au fost cele emise în data de 1 iunie, cu valoarea de 509 lei. În consecinţă, cele patru persoane norocoase vor câştiga 250.000 de lei. Valoarea premiului reiese ca urmare a împărţirii fondului lunar de premiere, în cuantum de 1.000.000 lei, la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termenul legal de 30 de zile de la data extragerii. Ministerul Finanţelor Publice va plăti premiile în termenul prevăzut de lege, respectiv 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, cel mai târziu în data de 17 octombrie 2015, după verificarea prealabilă de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală, a autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse în vederea revendicării premiilor.
Cinci extrageri până acum
Până acum, în cadrul loteriei fiscale au fost organizate două extrageri ocazionale și trei lunare. Prima, în 13 aprilie, pentru perioada 1 februarie-29 martie, fiind peste 18.000 de bonuri de 6 lei emise în 7 februarie care au fost validate, câștigul fiind de circa 50 de lei. Asta a adus la schimbarea legii, impunându-se un număr maxim de 100 de câștigători. A doua ocazională a fost cea din 28 iunie, pentru perioada 30 martie – 31 mai, ieșind câștigătoare bonurile din 23 mai cu valoarea de 135 de lei, dintre cei 508 câștigători fiind aleși 100 (la a doua extragere, din 6 august),, care vor primi câte 10.000 de lei. La cea din 19 iulie, prima lunară, au apărut cei patru care au avut bonuri din 1 iunie cu valoarea de 509 lei. Pentru cea din 16 august, când au fost declarate câștigătoare bonurile cu valoarea de 364 de lei din 23 iulie, tocmai s-a încheiat perioada de depunere a cererilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.