Loteria fiscală. Se ştiu primii câştigători din luna mai!
Ministerul Finanţelor şi Loteria Română au început astăzi desemnarea, în cadrul celei de-a doua etape de selecţie, a celor 100 de câştigători aferenţi extragerii lunare a Loteriei bonurilor fiscale 18 iunie, printr-un algoritm prestabilit, după ce la ANAF au fost depuse 417 cereri de revendicare. Astfel, a fost depăşit numărul maxim de premii stabilite prin lege, care prevede cel mult 100 de câştigători, la care se împarte un fond total de premiere de un milion de lei.
În prima etapă a extragerii lunare, care a avut loc pe 18 iunie, au ieşit câştigătoare bonurile fiscale în valoare de 59 de lei, emise în 30 mai. În urma acesteia, au fost depuse 417 cereri de revendicare, iar lista bonurilor fiscale aferente este disponibilă pe site-ul Finanţelor, la rubrica Loteria bonurilor fiscale.
Selecţia din a doua etapă, derulată în urmă cu puţin timp în studioul Loteriei Române, a constat în extragerea unui număr cuprins între 1 şi 417. Numărul reieşit a fost 70, acesta reprezentând primul câştigător şi baza de referinţă.
Ulterior, se va aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător, respectiv 30. Pentru stabilirea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (417), următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului (30) la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit (417), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare, sunt eliminate din listă.
Aşa se face că deocamdată sunt câştigătoare numerele: 70, 100, 130, 160, 190, 220, 250, 280, 310, 340, 370, 400.
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF pentru încărcarea rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, dar şi pentru a fi verificate bonurile fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Citiţi şi:
LOTERIA FISCALĂ. Bonurile câștigătoare!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.