Logodnica lui Liviu Dragnea, amenințată cu moartea
Logodnica lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, a mărturisit într-un interviu la Antena 3, că timp de o lună i-a fost teamă să iasă din casă fiindcă a primit foarte multe amenințări cu moartea.
„Nu aș vrea să vă dau un exemplu pentru că la un moment dat a afirmat el o chestie legată de asta într-o emisiune și lumea s-a grăbit să ia în glumă. Au fost foarte multe astfel de momente, foarte multe amenințări și pentru el(fostul lider PSD, Liviu Dragnea – n.r) și pentru familia lui, pentru copii. A fost o perioadă în care eu primeam atât de multe amenințări încât mi-a fost frică să ies din casă. Cred că o lună de zile. Erau diverse amenințări de la orice nivel, inclusiv cu atentat la sănătatea, la integritatea personală. Amenințări directe“, a spus Irina Tănase.
Ea a povestit că Dragnea stă în celulă cu încă trei domni, iar problema cea mai mare este că i se încalcă dreptul la sănătate.
„Subiectul e foarte delicat, cel legat de condițiile din penitenciare. El stă în celulă cu încă trei domni, într-o cameră mică. Problema cea mai mare e lipsa de lumină și faptul că sunt constant între betoane, indiferent cum ar fi. Iarna este foarte rece, deoarece e o problemă cu încălzirea. În sistemul penitenciar, ultima problemă e bunăstarea deținutului, pe nimeni de acolo nu interesează problema asta. Nu aș vrea să intru foarte mult în detalii, însă un aspect esențial ar fi acela că toată lumea ar trebui să înțeleagă că acești oameni sunt acolo pentru că sunt privați de libertate. Ei nu sunt duși spre a fi exterminați, torturați și chinuiți. Pedeapsa lor e de privare de libertate. Condițiile sunt rele și mai rele sunt abuzurile care în cazul nostru au fost și publice…Lui Liviu i se refuză dreptul la îngrijire medicală. Condiţiile sunt rele şi mai rele sunt abuzurile, ca şi în cazul nostru au fost publice. Am avut şi un proces. Am câştigat în instanţă faptul că dreptul lui la sănătate a fost încălcat. Cu herniile, el a solicitat să poată să plătească şi să fie dus să i se facă un RMN. Nu vreau să plătească casa de asigurare. Avea nişte dureri îngrozitoare. Abia putea să vorbească de durere. A durat şase luni să-l ducă la RMN”, a afirmat iubita lui Liviu Dragnea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.