Expres

Localități întregi fără doctori de familie

Localități întregi fără doctori de familie. Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a avut astăzi o nouă ședință cu Grupul de lucru privind problematica medicilor de familie din județul Brașov.


Au participat subprefectul Ambrus Izabella Ambrus, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Brașov, jr. Ancuța Daisa, președinta Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brașov 2008, dr. Andrea Neculau, președintele Patronatului Medicilor de Familie Braşov, Ana Șestacova, precum și Cornelia Cor, consilier reprezentând Biroul Teritorial Brașov al Avocatului Poporului, dr. Gabriel Moraru, președintele Colegiului Medicilor Brașov, Marius Mărginean – DSP Brașov, Compartimentul Evaluarea și Promovarea Sănătății.
Constituirea acestui Grup de lucru a fost determinată de lipsa medicilor de familie din unele localități ale județului Brașov. Precum și de faptul că media de vârstă a doctorilor de familie din județul Brașov este destul de înaintată. Ieșirea lor din sistem, prin pensionare, va accentua deficitul de personal din asistența medicală primară. Potrivit directorului general al CJAS Brașov, peste 100 de medici de familie din județ au atins vârsta de pensionare. Ca urmare, este necesar să se identifice soluții pentru atragerea de noi specialiști în acest domeniu.

Prefectul județului Brașov propune modificarea legii

Localități întregi fără doctori de familie. Prefectul județului Brașov susține că legea trebuie schimbată. „Recent, a fost modificată Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, în sensul creării posibilității ca medicii de familie să deschidă maximum 2 puncte secundare de lucru, cu activitate de cel mult 10 ore pe săptămână. Acest lucru ajută, însă în destule cazuri nu este suficient.
Există primării, în mediul rural, care dispun de spații amenajate pentru cabinete de medicină de familie, unele ar putea pune la dispoziție și locuință pentru medic sau ar putea acorda alte facilități, pentru a atrage medicii de familie în unitățile administrativ-teritoriale respective, însă nu le permite Codul administrativ, care condiționează acordarea unor facilități de statutul de instituție sau organism de utilitate publică.
În urma unei analize cu membrii Grupului de lucru, am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă pentru rezolvarea acestei probleme este modificarea articolului 63 din Legea nr. 95/2006, introducând unui nou alineat, prin care să se declare cabinetul de medicină de familie drept unitate sanitară de utilitate publică. În acest fel, cabinetele de medicină de familie s-ar încadra în prevederile Codului administrativ, privind formele de sprijin care pot fi acordate, prin hotărâre de Consiliu Local, unităților de utilitate publică. Problema nu este doar în județul Brașov, ci la nivel național și de aceea, la începutul anului viitor, vom face demersurile pentru promovarea acestui proiect de modificare legislativă prin intermediul grupurilor parlamentare”, a declarat Mihai Cătălin Văsii.

Prefectul Mihai Cătălin Văsii, despre criza medicilor de familie din județul Brașov

Dr. Andrea Neculau, fostă șefă DSP Brașov, președinta Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brașov 2008, apreciază eforturile conjugate întreprinse de autorități pentru rezolvarea acestei probleme care afectează multe comunități.

Dr. Andrea Neculau, președinta Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brașov 2008


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Neco, Necu… cum mama naibii o chema-o, nu-i catzeaua aia care decreta „Brasovul intra in carantina, nu stam la discutii”!? Pe astia and o sa-i pasca un Nuremberg II? Plus nebuna de moldovan, jumara fotograful, ghitza pensatul, muslimul arahatovici, cherechesu…?

Back to top button