Expres

Loc nou de joacă pe Aleea de sub Tâmpa

Loc nou de joacă pe Aleea de sub Tâmpa. Primăria Brașov a anunţat că a fost finalizat un nou loc de joacă în cadrul programului de amenajare și modernizare a zonelor dedicate copiilor din municipiul Brașov.

Noul spaţiu, aflat pe Aleea de Sub Tâmpa, lângă terenurile de tenis, include mai multe facilități sportive și de agrement, terenuri de baschet, de tenis, workout și fitness.

„Un nou loc de joacă, modern și complet dotat, este acum pregătit pentru copii, aici, sub Tâmpa. Îi invităm pe toți cei care ies la plimbare sau caută un spațiu pentru mișcare și activitate în aer liber să vină și să se bucure de acest loc.

Este un complex de joacă nou, cu mult mai multe dotări față de ceea ce exista înainte, astfel încât cei mici să își consume energia într-un mod activ și plăcut. Copiii au spațiul lor, iar adolescenții și tinerii pot folosi terenurile de baschet, tenis și fitness din apropiere.

Am parcurs o etapă importantă prin realizarea acestui loc de joacă, iar lucrările continuă. Ne dorim să dezvoltăm astfel de spații în întreg municipiul Brașov și vom continua acest program și în alte cartiere”, a declarat primarul George Scripcaru.

Loc nou de joacă pe Aleea de sub Tâmpa

„Elementul central este o instalație din lemn multistratificat în formă de castel, cu podețe drepte și înclinate, fixe și mobile, cu platforme cu înălțimi diferite, coborâre pe bara de pompieri, panou de cățărare, spaliere înclinate pentru cățărarea în mâini care oferă acces către cele patru turnuri, tobogane.

La acestea se adaugă o căsuță de joacă tip mașină, elemente pe arc și fixe, mai multe modele de leagăne, inclusiv tip coș și bănci pentru părinți și bunici”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Totodată, în perioada următoare vor începe lucrările de amenajare a 8 noi spații de joacă: un alt loc de joacă în parcul din Centru Civic; în parcul Ursul; la Grădina Zoologică; pe str. Nucului, intersecția cu str. Prunului; pe Aleea Lăcrămioarelor; pe b-dul Saturn nr. 19; pe str. Tudor Vladimirescu și pe str. Alexandru Sahia, dar şi lucrări de modernizare ale locurilor de joacă din zona Pasajului Fartec și de pe b-dul Ștefan Cel Mare și Sfânt.

FOTO: Primăria Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button