Expres

Live text. Laura Codruța Kovesi: „Numai anul trecut, am înregistrat prejudiciu de 620 milioane de euro, din infracțiuni de abuz în serviciu”

Dacă infracțiunea va fi dezincriminată, România va pierde banii

 

Declarațiile șefei DNA despre abuzul în serviciu, în condițiile în care Curtea Constituțională trebuie să stabilească dacă legea privind acest tip de infracțiune este sau nu constituțională:

Cu siguranță suntem pe drumul cel bun și ca țară și ca instituție. Datele statistice arată cifre îngrijorătoare, peste 1.500 de inculpați trimiși în judecată pentru corupție la nivel înalt în 2015. Dar, ne arată că România este pregătită să lupte cu corupția. Peste 60% din cetățeni sprijină anchetele DNA. Ne dovedește că trebuie să continuăm.

Există anumite presiuni din partea politicienilor, de a reduce competențele DNA, instrumentele investigative. Dacă ne uităm ce se întâmplă din această perspectivă, vedem că există o presiune a politicului asupra sistemului judiciar.

Vedem ce se întâmplă în Sănătate, unde duce corupția… Trebuie să continuăm lupta împotriva ei.

Combaterea corupției în Sănătate a fost o prioritate pentru DNA în ultimii ani. Din păcate, cetățenii plătesc mită și ei suferă în legătură cu calitatea serviciilor sanitare. Am sesizat din dosarele noastre că în Sănătate sunt aceleași tipologii. Există manager prins luând din nou mită pentru contracte, pentru că nu a pățit nimic în urma primei anchete.

 S-a început urmărirea penală privind Hexi Pharma. Am reușit să indisponibilizăm conturi, să punem sechestru pe imobile etc..  Nu putem întotdeauna să facem publice dosarele, pentru a documenta bine cauzele. Faptul că nu spunem public că facem ceva nu înseamnă că nu facem.

„Abuzul în serviciu nu trebuie dezincriminat!”

Din păcate, corupția din Sănătate este un fenomen cu care ne confruntăm tot mai mult. Sunt 70 de persoane trimise în judecată în ultimii doi ani, pentru achiziții publice. Mita este mare în acest domeniu (până la 20% din valoarea contractelor). Cele mai multe infracțiuni sunt de abuz în serviciu, care constituie mită mascată în diverse contracte. DNA instrumentează 3.200 de dosare de abuz în serviciu. În fapt, 42% dintre dosarele instrumentate de DNA sunt privitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, iar dacă fapta va fi dezincriminată, vom fi nevoiți să închidem aceste dosare.

Anul trecut, a fost prejudiciu total de 620.000.000 de euro prin abuz în serviciu, dacă va fi dezincriminată, Statul Român va pierde acești bani, dacă abuzul în serviciu va fi dezincriminat.

Nu trebuie dezincriminată infracțiunea sau redefinită, legea este foarte clară, nu a existat interpretare diferită în instanță. Judecătorii au menționat că este o practică unitară, că legea este previzibilă și că nu trebuie modificată.

Nu există o hotărâre la CEDO cu privire la această infracțiune. Faptul că niște funcționari publici au fost trimiși în judecată pentru corupție, brusc legea nu mai este previzibilă. 

Și funcționarii publici corupți s-au specializat, nu doar procurorii

Din păcate, și funcționarii corupți s-au specializat, nu doar procurorii, și au ajuns la concluzia că nu este bine să ia direct mită, pentru că pot fi prinși. Așa s-a ajuns la mită mascată prin contracte. Dacă abuzul în serviciu ar fi dezincriminată, nu ar mai exista infracțiune pentru care să-i pedepsim pe funcționari și și-ar putea ascunde liniștiti mita prin birocrație.

Am vrea ca statul să vrea să investigăm corupție la nivel înalt.

Suntem printre primele cinci instituții anticorupție din Europa și trebuie să fim lăsați să lucrăm în continuare. Haideți să ne imaginăm ce am putea face cu 620 milioane de euro. 

Sunt mii de funcționari publici care știu ce au de făcut, fiecare funcționar public și demnitar știe ce are de făcut, nu poți să invoci motive puerile că ți-e teamă. Zece ani, practica judiciară a fost constantă.  Analiza practicii judiciare ne-a arătat că faptele au fost extrem de grave. Dacă încredințezi contractul unui prieten și primești o mașină în schimb, este o simplă greșeală?!

Sunt foarte multe țări în Europa – Germania, Elveția, nu mai stau să le enumăr – care au prevăzută această infracțiune, de abuz în serviciu. Avem peste 100 de primari și viceprimari trimiși în judecată anul trecut pentru abuz în serviciu și peste o treime de la Consiliul Județean. 

Nu mă interesează rezultatul alegerilor

Ca procuror nu este treaba mea rezultatul alegerilor. Ca cetățean am mers să votez. Sunt sociologi, politologi, politicieni care să discute despre rezultatele alegerilor.

Am deranjat persoane importante

Dacă ne uităm pe lista persoanelor care au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu, putem ajunge la concluzia că sunt persoane importante deranjate. Faptul că i-am prins, au avut o revelație și au constatat că textul de lege nu este bun. Dacă infracțiunea va fi dezincriminată, statul nu-și va recupera banii, condamnații la închisoare cu executare vor fi eliberați și fiecare va interpreta legea cum va vrea și funcționarii nu vor mai avea reguli pe care să le respecte. Rezultatele în lupta cu corupția se bazează pe statul de drept. DNA a contribuit la consolidarea statului de drept. Statul trebuie să vadă dacă avem suficiente instrumente de cercetare. 620 milioane de euro este suma prejudiciilor din dosarele de anul trecut, repet.

Dosare după alegeri

Am primit câteva sesizări privind modul în care au fost întocmite liste de semnături, dar ne-a atras atenția faptul că au fost folosite date confidențiale. Dosarele sunt în cercetări. Există suspiciuni. Au fost ridicate documente. N-am făcut o comparație privind numărul sesizărilor din alți ani.  

DNA a indisponibilizat bunuri în valoare de 500 milioane de euro în 2015

Mi-aș dori să fim lăsați să lucrăm la fel ca și acum. Din perspectiva mea, textul este corect, previzibil. Am încredere în judecătorii CCR. Nu avem motive să avem emoții marți, când se va lua decizie. Anul trecut am indisponibilizat bunuri în valoare de aproximativ 500 milioane de euro. Dacă ne luăm din statistici, constatăm că numărul inculpaților trimiși în judecată pentru corupție crește, dar nu înseamnă că a luat amploare fenomenul, ci că ne facem treaba. 

În acest moment, singurul lucru care ne-ar putea opri ar fi dezincriminarea abuzului în serviciu. Nu trebuie să discutăm despre mofturile celor care au fost trimiși în judecată sau chiar condamnați pentru corupție. Interesul statului și al cetățeanului trebuie să fie pe primul loc. La DNA suntem oameni care vrem să facem ceva pentru țară. Vedem tragedii declanșate de corupție. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button