LIVE TEXT. Alina Gorghiu și Vasile Blaga, declarații de presă! PNL vrea alegeri anticipate
În urma ultimelor evenimente politice, Alina Gorghiu și Vasile Blaga au făcut noi declarații politice de la sediul PNL.
„Vreau să vă spun că suntem, chiar dacă mai tăcuți ca deobicei, alături de victime și familiile lor. Vreau să le mulțumim celor care au ajutat la rezolvarea cât s-a putut de mult cadrelor medicale și societății civile. PNL a înțeles foarte clar un lucru. Manifestarea de aseară la care au participat zecile de mii de cetățeni este o manifestare împotriva neglijenței, a administrațiilor locale sau centrale. Societate civilă dă un advertisment clasei politice. Astăzi PNL solicită alegeri anticipate, solicităm asta încă din ianuarie 2015. Credem că astăzi, cel mai rezonabil lucru, cel mai echilibrat, nu e altceva decât soluția alegerilor anticipate printr-un acord politic. Sper că în ceasul al XII-lea vom avea politicieni responsabili. Nu avem voie să rămânem indiferenți la opinia publică. Vreau să îmi cer eu scuze public pentru o declarație complet neinspirată, e vorba de declarația lui Calimente. Credeți-mă că în privat discuția cu Calimente va avea loc în alt context. Îmi cer scuze în numele PNL. Ultima idee este că faptul acesta este mandatul PNL, legat de anticipate și credem că dacă există bunăvoință putem rezolva situația în care ne aflăm. E prematur să discutăm de ce vom face după. Noi vom face primul pas pentru alegeri parlamentare. Vom vedea în cursul zilei de astăzi și în ce măsura pozițiile celorlalți lideri se suprapun. Demisia unui număr de parlamentari înseamnă alegeri anticipate. Vom vedea în cursul zilei de astăzi. Mandatul nostru e pentru alegeri anticipate. Varianta pe care o prpune astăzi PNL e acest pas în spate, alegerile parlamentare anticipate înseamnă de fapt un vot popular al celor care au protestat aseară. E nevoie de un nou start, toate aceste discuții sunt premature. Aș vrea să văd astăzi ce se conturează în jurul partidelor politice. O să îi sunăm pe toți să le spunem care e punctul nostru de vedere și sper să găsim deschidere. Înseamnă un nou parlament, desemnat prin vot popular. Riscă să candideze în Bulgaria domnul Calimente. Toate celelalte variante rămân în picioare, noi vom discuta toate scenarile”, a declarat Alina Gorghiu.
Totodată, Vasile Blaga susține un acord politic și alegeri anticipate.
„Decizia lui Ponta e târzie, e nevoie de acest acord politic pentru ca alegerile să aibă loc într-un timp cât mai scurt cu putință. Toți colegii sunt de acord și credem că sunt de acord și toți cetățenii. Ei să își aleagă cine vor dori să îi conducă. Vă înțelegem interesul, sunt convins că președintele va uza de cadrul constituțional și va chema partidele la discuție. Nu ne-am retras propunerile. Noi am înțeles ce își doresc românii, sunt nemulțumiți de cine îi reprezintă astăzi. Noi mergem la Cotroceni cu varianta de alegeri anticipate”, a explicat Blaga.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.