Expres

Lino Golden a fost eliminat de la Chefi la cuțite

Lino Golden a fost eliminat de la „Chefi la cuțite” în primul battle din noul sezon al emisiunii. Artistul făcea parte din echipa lui Cătălin Scărlătescu. El a obținut cel mai mic punctaj la jurizarea farfuriilor, astfel că, extrem de supărat, a plecat acasă.


Prezentatoarea show-ului, Gina Pistol, le-a spus, înainte de a dezvălui punctele pe care le-a primit fiecare, faptul că nu s-a respectat în totalitate proba individuală, iar rezultatele sunt pe măsură. Concurenții au avut de făcut preparate în care să pună cartoful în evidență, ca ingredient „vedetă”.


„Simțeam că nu am făcut prea bine. Am regretat foarte mult că nu am rămas, dar sunt mândru de mine că am ajuns și în punctul ăsta. Nu am treabă cu lumea asta, sunt pur și simplu pasionat și un amator, ceva de genul. Faptul că am ajuns într-o echipă, pentru mine oricum e win. Și că am avut experiența asta alături de niște oameni super ok. Mi-am făcut prieteni noi”, a spus Lino Golden în cadrul emisiunii TV.


Artistul a spus că va găti din ce în ce mai mult și din ce în ce mai bine datorită secretelor învățate în emisiunea culinară. „Chiar dacă plec supărat, plec cu o experiență nouă de viață și pot să mă laud și eu la oameni acasă. Voi continua să gătesc, dar nu că o să gătesc, o să gătesc mai bine acum, 100%, pentru că am altă încredere în mine. Au mâncat oameni din mâna mea și le-a plăcut, deci clar pot. Înainte am gătit doar pentru prieteni”, a adăugat artistul.

Sursa foto: Instagram

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button