Expres

Linie expres RATBV, direct la Aeroport, de la primul zbor

Linie expres RATBV, direct la Aeroport, de la primul zbor. Pe lângă cursele speciale de la sfârșitul acestei săptămâni (detalii aici), viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat astăzi înființarea, începând cu 15 iunie, a primei linii de transport în comun care va lega orașul cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Aceasta va avea indicativul A1 și va pleca din Gara Brașov. Frecvența autobuzelor va fi corelată cu zborurile care decolează și aterizează pe aeroport.
Vești bune pentru brașoveni: odată cu deschiderea aeroportului, pe 15 iunie, înființăm prima linie de transport către acesta, o linie expres, A1, care va pleca din Gara Brașov și va avea stații în Centrul Civic, Livada Poștei, Bartolomeu și Aeroportul Brașov-Ghimbav. Vom avea 13 astfel de plecări în prima etapă, corelate cu programul zborurilor. Această linie va funcționa deci din 15 iunie și vine în sprijinul brașovenilor care vor zbura de pe Aeroportul Brașov și al turiștilor care ne vor vizita”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.


Linie expres RATBV, direct la Aeroport, de la primul zbor. Viceprimarul a menționat, totodată, că în funcție de nevoile de transport ale pasagerilor care pleacă sau vin în Brașov cu avionul, frecvența pe această linie va crește, iar pe măsură ce fluxul de pasageri pe aeroportul din Brașov se va mări, se va analiza oportunitatea înființării și altor linii de transport în comun.
Linia expres A1 va circula pe traseul: gară – Centrul Civic – Livada Poștei – Bartolomeu – aeroport și va opri în următoarele stații:
Dus: Gara Bv – Camera de Comerț – Livada Poștei – Gara Bartolomeu – Municipal – Aeroport;
Întors: Aeroport – Municipal – Biserica Bartolomeu – Livada Poștei – Hidro A – Gara Brașov.
Programul de circulație va fi corelat cu programul de funcționare al aeroportului și cursele aeriene, astfel încât prima cursă la aeroport să ajungă la ora 6:50, iar ultima la ora 19:00.
Tariful unui bilet pe acest traseu va fi același ca pe celelalte rute, respectiv 4 lei pentru 60 de minute.

Citiți și:

La Aeroportul Brașov, cu autobuzele RATBV (video)

Curse speciale RATBV către Aeroport, la Zilele Porților Deschise / Program prelungit în municipiu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Linie expres RATBV, direct la Aeroport, de la primul zbor […]

Willy
10 luni în urmă

Vestea primar!

10 luni în urmă

[…] Linie expres RATBV, direct la Aeroport, de la primul zbor […]

10 luni în urmă

[…] Parcare gratuită la Aeroportul Brașov. Reprezentanții Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” au anunțat că parcarea publică din faţa terminalului poate fi utilizată în mod gratuit.„Călătorii zborurilor charter şi de linie care au nevoie să-şi lase autoturismele parcate pot face… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare