Linia ferată dintre Brașov și Aeroport, discuții despre finanțare
Linia ferată dintre Brașov și Aeroport, discuții despre finanțare
Proiectul a fost analizat la sediul Autorităţii de Management pentru Programul Transport, la discuții participând ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie, Adrian Veştea, dar și administratorul public al județului, Daniel Gligoraș. Reamintim că, în 31 ianuarie, Consiliul Județean a aprobat semnarea unui protocol între Consiliul Judeţean Braşov şi Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” pentru realizarea obiectivului. Discuțiile de la Autoritatea de Management pentru Programul Transport s-au axat pe finanţarea şi implementarea proiectului.
„Am discutat despre finanțarea și implementarea proiectului de conectare a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav la rețeaua feroviară națională. Proiectul, o componentă cheie în strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport feroviar din zona metropolitană Brașov, prevede extinderea și modernizarea liniei existente, electrificarea acesteia și îmbunătățirea interconectivității stațiilor. Finanțat cu fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din venituri proprii, acesta marchează un pas semnificativ către un transport durabil și eficient în regiune. Implementarea este asigurată printr-un parteneriat între Consiliul Județean Brașov și Compania Națională de Căi Ferate (…).
Analizând evoluția din ultimii ani a județului nostru, remarcăm transformarea extraordinară prin care a trecut. De la un județ, odinioară considerat printre cele mai puțin conectate ale țării, ne îndreptăm cu pași rapizi spre a deveni lider în materie de interconectivitate”, a declarat Veştea.
Investiţia cuprinde dublarea liniei CF Bartolomeu – Ghimbav – Codlea şi electrificarea liniei CF Braşov – Codlea. Traseul de cale ferată presupune conectarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav la stația CF Ghimbav pe direcția Brașov și la Magistrala feroviară 200 pe direcția Codlea (Sibiu). Astfel, linia de racord va avea accesibilitate directă în aeroport și dinspre Făgăraș.
Potrivit proiectului, linia de tren va avea o lungime totală de 21,5 kilometri, va avea trei podeţe şi un pod, va fi construită în trei ani, iar valoarea estimativă a proiectului este de 148,62 milioane de euro (fără TVA).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.