Licitație pentru cea mai modernă grădiniță din Brașov
Licitație pentru cea mai modernă grădiniță din Brașov.
Primăria va lansa licitația pentru proiectarea și executarea lucrărilor de construcție pentru prima grădiniță „verde” din Brașov. Aceasta va produce doar necesarul de energie termică și electrică. Documentația a fost trimisă spre validare la SICAP. Apoi va fi postată pe site-ul electronic de achiziție. În premieră pentru Brașov, grădinița va avea și sală pentru salinoterapie. Va fi construită în cartierul Noua, pe strada Nucului. Va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit, într-o clădire cu 3 niveluri. Grădinița va produce singură energie termică, apa caldă și energie electrică. Noua construcție este prevăzută din construcție cu pompe de căldură.
Licitație pentru cea mai modernă grădiniță din Brașov
„Am început un program amplu pentru construirea de creșe și grădinițe în cartiere, care va continua cu construirea de școli. Vorbim de investiții atât de necesare pentru un oraș în plină dezvoltare ca Brașovu. Investițiile au rolul să asigure cele mai bune condiții copiilor noștri”, a declarat, printre altele, primarul Allen Coliban pentru BrașovCity.ro.
În urma realizării construcției, vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.
Alte dotări
- loc de joacă exterior, plantații de arbori/ arbuști și gazonări;
- amenajare parcare exterioară pentru părinți și parcare interioară pentru personal;
- sistem de supraveghere video și antiefracție,
- platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor,
- 2 lifturi pentru transportul materialelor,
- sistem de degivrare acces principal,
- instalație de iluminat pe timp de noapte.
Conform caietului de sarcini, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 4 luni, iar execuția lucrărilor poate fi realizată în 12 luni.
Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și construir este de 19.103.724,03 lei fără TVA. Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară 60 de procente, iar componentele tehnice 40 de procente.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.