Expres

Liceenii români pot studia, gratis, un an în SUA

Liceenii români pot studia, gratis, un an în SUA.
Elevii de liceu (clasele a IX-a, a X-a și a a XI-a) se pot preînscrie la Programul FLEX finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, anunță Ambasada SUA în România, Ministerul Educaţiei şi American Councils for International Education. Programul FLEX le oferă liceenilor din România ocazia să studieze la un liceu american şi să locuiască împreună cu o familie americană pe parcursul anului şcolar 2025-2026, având toate costurile acoperite prin program.

Ce este Programul FLEX?

Future Leaders Exchange Program (FLEX) a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 31-lea an de existenţă. Programul presupune parcurgerea unui an şcolar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesaţi, care sunt declaraţi câştigători în urma competiţiei pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între cetăţenii Statelor Unite şi ai altor ţări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăţa mai multe despre SUA şi de a le face cunoscute americanilor ţările lor de origine.

În anul şcolar 2024-2025, la nivel global, aproximativ 1.000 de liceeni vor învăţa în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană şi va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.
Mai mult, liceenii vor primi o „alocație” de 200 de dolari lunar, practic, bani de buzunar.
La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut şi echivalat.

Aplicaţiile online se vor deschide în luna august 2024, însă în acest moment elevii interesaţi pot completa formularul de preînscriere pentru a primi actualizări despre program şi a nu rata lansarea înscrierilor oficiale pentru bursa Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2025-2026. La preînscriere pot participa liceenii cu cetăţenie română.
Participarea la Programul FLEX este gratuită.
Completarea formularului de preînscriere nu presupune automat înscrierea elevilor în cadrul procesului de selecţie pentru bursa FLEX.

Informaţii complete despre program sunt disponibile la adresa de email  flex.ro[@]americancouncils.org şi pe site-ul romania.americancouncils.org, anunță American Councils.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
8 luni în urmă

Și ce să înveți la amerloci? Leghebetism, wokeism și „cancel culture”? CE?

Back to top button