Liberalii pregatesc listele electorale pentru anticipate

Parlamentarii PNL isi vor putea pastra locurile pe listele electorale daca vor indeplini anumite criterii stabilite de conducerea partidului, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al partidului, deputatul Eugen Nicolaescu. El a precizat ca respectivele criterii vor fi elaborate de o comisie din care vor face parte, alaturi de Puiu Hasotti, Bogdan Olteanu, Gheorghe Flutur si Mihai Voicu. Pe baza acelor criterii va fi apreciata activitatea fiecarui parlamentar, pana la depunerea listelor , a explicat Nicolaescu.
Surse din partid sustin insa ca la ultima sedinta a Comitetului Executiv s-ar fi decis inghetarea listelor electorale, urmand sa fie eliminati numai parlamentarii care au creat probleme deosebite. Liderii partidului au mai convenit sa nu introduca pe listele electorale reprezentantii PNL din administratia locala si centrala, respectiv prefecti sau secretari de stat, afirma sursele citate.
Potrivit unei alte decizii a CEx, anuntata de Nicolaescu, toate actiunile de vacanta ale liderilor PNL vor fi suspendate, in aceasta vara, pentru pregatirea alegerilor. In perspectiva anticipatelor, liberalii mai vor sa consolideze colaborarea cu PD, pentru a creste coerenta Aliantei.
Stolojan nu poate fi prim-ministru
Deputatul liberal a mai spus ca nu s-a definitivat calendarul anticipatelor, dar ca alegerile vor avea loc in jurul datei de 16 octombrie. In opinia lui Nicolaescu, alegerile anticipate vor avea loc, in ciuda opozitiei PSD. Daca Alianta a decis sa se faca anticipate, este firesc sa se intample asa. Nu este normal ca un Guvern al PNL-PD sa fie votat de PSD, care a criticat continuu actuala putere , a explicat deputatul liberal.
Intrebat daca Theodor Stolojan ar putea fi numit premier, purtatorul de cuvant al PNL a evitat un raspuns explicit, spunand doar ca, potrivit Constitutiei, Stolojan nu poate fi prim-ministru .
Surse din partid afirma insa ca Theodor Stolojan, sustinut de presedintele Traian Basescu, ar putea juca un rol central in campania electorala a Aliantei, iar unii dintre liderii PNL fac demersuri in acest sens, in cadrul formatiunii liberale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




