Expres

Legea pensiilor, doar două noutăți din ianuarie. Ambele îmbucurătoare

Legea pensiilor, doar două noutăți din ianuarie. Ambele îmbucurătoare

Anul 2024 a venit cu o nouă lege a pensiilor. Chiar dacă cele mai multe prevederi ale sale se vor aplica abia din septembrie 2024, sunt unele lucruri pe care pensionarii trebuie să le știe.
Astfel, începând cu luna aceasta se aplică doar două articole ale Legii 360/2023 , respectiv cel referitor la valoarea punctului de pensie, care a crescut cu 13,8% și a ajuns la 2.032 lei.
Creșterea de 13,8% (detalii aici) din 1 ianuarie, mai puțin pentru pensionarii speciali, este vorba, de fapt, o indexare cu rata inflației (care între timp a mai crescut), prevăzută și în legea veche, dar nerespectată.
Cea mai mică creștere de pensie, de 160 de lei, este pentru beneficiarii indemnizației sociale (pensia minimă). Indemnizația lor crește de la 1.125 lei la 1.285 de lei.

Al doilea articol din noua lege care se aplică din această lună este articolul 127, care se referă la contestațiile deciziilor pe care Casa de Pensii le emite, pentru care este prevăzut un termen de 45 de zile de la comunicare, față de 30 de zile pe vechiul act normativ.

În acest fel pensionarii au mai mult timp pentru a contesta decizia, dacă sunt nemulțumiți.

În rest, sunt aplicabile, până în 31 august 2024, prevederile Legii pensiilor din 263/2010, în vigoare din 1 ianuarie 2011.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare