Laura Codruţa Kovesi: „Cred că nu e nicio coincidenţă că am fost citată azi”
Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, a declarat, astăzi, la ieşirea de la Secţia Specială de Investigare a Magistraţilor, că nu este o coincidenţă chemarea ei la Parchet în ziua în care în Parlamentul European erau proceduri privind selectarea procurorului şef al Parchetului European, în condiţiile în care este hărţuită de doi ani în spaţiul public, dar şi de Inspecţia Judiciară, care a verificat-o de aproape 50 de ori.
„Categoric, nu este nicio coincidenţă. Este în continuare o etapă în această campanie de hărţuire care durează de doi ani”, a explicat Laura Codruţa Kovesi.
Totodată, aceasta a afirmat că a aflat că este învinuită într-un al doilea dosar.
„Nu am fost citată legal, nu mi s-a oferit oportunitatea de a avea un avocat. Nu mi s-au respectat absolut niciunul din drepturile pe care le am, dar asta nu este nicio problemă, oricând pot să explic ce am făcut. Nu am comis niciuna din faptele pentru care s-au formulat aceste acuzaţii. Sunt nişte fabulaţii pe care eu o să mă străduiesc să le demontez şi să le clarific cât mai repede cu putinţă. Dar ca să fac acest lucru trebuie să iau la cunoştinţă pentru ce sunt acuzată. Să ştiu în ce constau faptele, când s-au comis. Nu pot să mă apăr pe un proces verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect”, a arătat fosta şefă a DNA.
Potrivit unor surse judiciare, Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii, şi apartenenţa la un grup infracţional organizat, într-un dosar în care sunt cercetaţi foştii procurori de la DNA Ploieşti Lucian Onea şi Mircea Negulescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.