La Stupini, cu trenul, ca la aeroport / Pasaj pietonal spre Sânpetru
La Stupini, cu trenul, ca la aeroport / Pasaj pietonal spre Sânpetru
Proiectul Trenului Metropolitan Braşov va include în prima etapă două rute de transport feroviar: pe direcţia cartierului Stupini, respectiv a municipiului Codlea, anunță Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
În cadrul şedinţei săptămânale de lucru cu echipele de specialişti de la Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov, Sucursala Regională CFR Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov, a fost definită tema de proiectare pentru realizarea documentaţiei tehnice necesare accesării fondurilor europene disponibile pe Programul Transport 2021-2027.
„Practic, am convenit ca într-o primă fază să funcţionalizăm traseele Braşov – Stupini, cu construirea unui pasaj pietonal spre Sânpetru în zona cartierului Subcetate, respectiv Gara centrală – Bartolomeu – Codlea, cu prelungirea liniei de cale ferată spre zona industrială Ghimbav şi cu puncte de oprire la parcul industrial, aeroport şi platforma Aerotec.
Pe ambele trasee vom utiliza infrastructura feroviară existentă, dar vom include în proiect electrificarea porţiunii dintre Braşov şi Codlea, precum şi extinderea cu o linie simplă electrificată, în lungime de 4,3 km, spre zona industrială Ghimbav. Deoarece ghidul de finanţare prevede că investiţiile în linii de cale ferată noi pot reprezenta maximum 15% din valoarea proiectului, suntem obligaţi să ne concentrăm pe valorificarea infrastructurii feroviare existente şi acest lucru îl vom face în primă fază. Pe lângă investiţiile amintite, în proiect vom prevedea şi costurile cu operaţionalizarea rutelor, inclusiv achiziţia de garnituri de tren”, a detaliat șeful administrației județene.
Veștea spune că, dată fiind anvergura proiectului, este nevoie de implicarea municipalității brașovene.
„Colegii de la Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov lucrează deja la caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate necesar implementării Trenului Metropolitan Braşov, însă acest obiectiv de anvergură nu se poate realiza fără sprijinul Primăriei Municipiului Braşov şi al primarului George Scripcaru, într-un cadru de parteneriat interinstituţional, alături de instituţiile deja implicate. În perioada imediat următoare vom stabili de comun acord termenii acestei colaborări”, a precizat președintele CJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Bine că nu visează la vreun metrou ca piticul atomic piticot de la Cluj Napoca.
Traseu pentru carute nu face ca sa simta patrioti votantii lui diliu Georgescu?
Nimeni nu apreciaza.