Expres

LA DOMICILIU: De astăzi intră în vigoare noile norme privind concediile medicale

  • article_255166_1.jpg
 

Pentru cei aflați în concedii medicale, „programul de vizită” din partea angajatorului, a casei de asigurări și a Poliției este în intervalul orar 8-11, 12-17, 18-20, la adresa declarată în scris de către angajat.

După ce miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin care modifică normele de acordare a concediilor medicale, astăzi intră în vigoare prevederile acestuia. Conform noilor reglementări, pacientul care primește concediu medical va trebui să completeze o declarație pe proprie răspundere, cu datele sale și ale angajatorului. În declarație, pacientul se angajează să anunțe în termen de 24 de ore angajatorul cu privire la incapacitatea sa de muncă. În plus, acesta va indica adresa de reședință la care va fi prezent pe toată perioada concediului medical, care nu trebuie neapărat să fie aceeași cu adresa de domiciliu din buletin. Prin aceeași declarație, pacientul se angajează să fie prezent la adresa indicată și ia la cunoștință faptul că poate fi vizitat de reprezentanții plătitorilor de indemnizație în intervalele orare 8-11, 12-17 și 18-20. Pacientul va semna, de asemenea, că este de acord ca în cazul nerespectării condițiilor să i se sisteze plata indemnizației.

Comisia rămâne la ușă
„Reprezentanții plătitorilor indemnizației – angajatorul sau CNAS – vor putea fi însoțiți de reprezentanți ai Poliției, dacă va fi cazul. Aceștia vor verifica la ușa domiciliului dacă persoana este acasă sau nu. Nu se va intra în locuință în nici un caz”, a anunțat ministrul Sănătății, Attila Cseke. După control, se va încheia un proces-verbal în care se va constata prezența sau absența pacientului de la domiciliu. Ministrul Sănătății a precizat că prezența reprezentanților Poliției la acțiunile de control va fi solicitată „în situații care implică existența atingerii ordinii sau liniștii publice”.
Potrivit actului normativ, medicii de familie pot acorda certificate de incapacitate temporară de muncă pentru maxim 10 zile, o dată, totalul neputând depăși 30 de zile pe an. Concediul medical se poate prelungi de către medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital, în etape succesive de maximum 30 de zile calendaristice, până la 90 de zile în decursul unui an, socotit de la prima zi de îmbolnăvire. Pentru a beneficia de un concediu medical, asiguratul trebuie să fi cotizat cel puțin o lună în ultimele 12 luni. Angajatorul va fi cel care va elibera salariatului adeverințe din care să rezulte numărul de zile de incapacitate efectuate anterior și existența stagiului de cotizare. Persoana aflată în incapacitate de muncă va anunța angajatorul în termen de 24 de ore asupra acestui fapt sau în prima zi lucrătoare, iar certificatul trebuie depus în 5 zile de la sfârșitul lunii în care s-a produs evenimentul.

Unul din doi angajați a avut concediu medical
Ordonanța de Urgență privind noul sistem de acordare a concediilor medicale a fost publicată în Monitorul Oficial, pe 26 aprilie, iar normele de aplicare, miercuri, urmând să intre de astăzi în vigoare. Noile reglementări sunt gândite pentru a diminua numărul concediilor medicale acordate abuziv, concedii ale căror cheltuieli au devenit o adevărată povară la buget, potrivit Ministerului Sănătății.În 2009, concediile medicale au costat statul peste 923.000.000 de lei, adică dublu față de 2006. Numărul certificatelor medicale eliberate anul trecut a fost de peste 2,7 milioane, ceea ce înseamnă că, în 2009, cel puțin unul din doi angajați a beneficiat de un concediu medical.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google