La Brașov, patinoar cu brad de Crăciun în mijloc
La Brașov, patinoar cu brad de Crăciun în mijloc
Și în acest an, Brașovul va avea un patinoar în aer liber, amplasat în Piața Sfântul Ioan. Reprezenanții Primăriei Brașov spun că acesta va fi mai frumos decât până acum. Patinoarul va avea în centrul său un brad împodobit cu luminițe. Accesul va fi gratuit. La fel și patinele.
„Încercăm să aducem cât mai multă bucurie copiilor, dar și părinților și bunicilor acestora. Astfel, anul acesta, patinoarul din Piața Sfântul Ioan va fi cu mult mai frumos decât cel din anii trecuți. În zona centrală a patinoarului vom avea un brad de Crăciun cu luminițe. Anul acesta, achiziția a presupus nu doar închirierea patinoarului și a serviciilor necesare întreținerii, dar și punerea la dispoziție a patinelor pentru cei care vor să se distreze pe acest patinoar. Tocmai de aceea, costurile au crescut față de anul trecut“, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, la Radio România Brașov FM.
Patinoarul ar urma să fie deschis tot în 30 noiembrie, când e programată aprinderea iluminatului festiv.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.