La biserică întâi, apoi la primărie
La biserică întâi, apoi la primărie
Înaltpreasfinţitul părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Feldioara, Protopopiatul Prejmer-Săcele, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită duminică în biserica monument istoric.
Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate în ultimă perioadă: zugrăvirea bisericii în exterior, refacerea acoperișului, a casei parohiale, precum și amenajarea vechii școli, edificiu salvat prin ample lucrări de restaurare și oferit comunității sub forma unei biblioteci ce găzduiește peste patru sute de volume, precum și o capelă mortuară.
Membrii comunității l-au întâmpinat pe ierarh înveşmântaţi în costume populare.
Din soborul slujitor, aflat sub protia Înaltpreasfințitului Laurențiu, alături de preotul paroh Mircea Rusei, s-au mai aflat protopopul de Prejmer-Săcele, preotul dr. Sorin Şerban, protopopul de Bran-Zărnești, preotul Ioan Manea, protosinghelul Ioan Meiu, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare.
La slujbă au fost prezente mai multe oficialități: Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse; Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării; Mihail Veștea – deputat, Constantin Todorică Șerban, președintele Consiliului Județean Brașov; ing. Sorin Taus, primarul comunei Feldioara; Sebastian Rusu, viceprimarul municipiului Brașov.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Cvintetul vocal Anatoly al Operei Brașov.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Ionuț Cătălin Balanov pe seama parohiei Comăna de sus, Protopopiatul Rupea.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a acordat distincția cea mai înaltă a Mitropoliei Ardealului, „Crucea Șaguniană” pentru mireni, lui Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților, ing. Sorin Taus, primarul comunei Feldioara, Sebastian Rusu, viceprimarul municipiului Brașov, Nataliei-Elena Intotero, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse. Prof. Loredana Szeker și Larisa Cristina Rusei au primit Ordinul Anastasia Șaguna, ordin instituit la inițiativa Mitropolitului Laurențiu, ținând cont de activitatea susținută a femeilor în cadrul societății și a comunităților ortodoxe. De asemenea, ctitorii și binefăcătorii acestui lăcaș au primit acte de cinstire.
Evenimentul a continuat cu slujba de binecuvântare a noului sediu al Primăriei Feldioara (detalii aici).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.