La 10 absente nejustificate, se scade nota la purtare

Noul regulament scolar nu iarta. Elevilor care pe parcursul unui semestru acumuleaza zece absente nemotivate le va fi scazuta nota la purtare cu un punct. Elevii din invatamantul secundar superior (liceu, scoala de arte si meserii, postliceala) care „aduna” mai multe absente chiar risca sa fie exmatriculati. Daca pana acum exmatricularea se aplica elevilor care acumulau 40 de absente pe an sau lipseau la o treime din ore, de acum aceasta se aplica la 20 de absente nejustificate sau neprezentarea la 15% din totalul orelor la o singura materie, cumulate pe un an scolar. Dirigintele sau directorul institutiei are obligatia de a intocmi un preaviz de exmatriculare pe care trebuie sa il inmaneze parintelui sau chiar elevului (daca a implinit 18 ani) sub semnatura. In cazul elevilor din invatamantul obligatoriu se aplica o mustrare disciplinara cu „exmatricularea” de la trei pana la cinci zile. Desi aceasta masura este agreata de catre parinti si cadrele didactice, in randul liceenilor parerile sunt impartite. „Mi se pare o idee buna pentru ca elevii care obisnuiau sa chiuleasca vor trebui sa ia scoala in serios. Am avut colegi care pe parcursul unui semestru nu se prezentau la anumite ore decat la sfarsit pentru a primi note. Cu toate acestea aveau media la purtare zece, ceea ce nu mi s-a parut corect”, ne-a spus Iulia. „E bine si nu. Sunt ore la care nu am chef sa merg pentru ca nu inteleg materia ori ca sunt prea obosit. Si daca profu’ poate sa-mi incheie media, dar am si absente, atunci de ce trebuie sa ma exmatriculeze?”, si-a dat cu parerea un alt licean. Potrivit reprezentantilor ISJ Brasov, invatamantul secundar superior nu e obligatoriu, daca elevii au ales sa urmeze aceasta forma de invatamant si vor sa invete trebuie sa se prezinte la ore. (a.h.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




