Klaus Iohannis a ținut un moment de reculegere la locul tragediei: „Am vrut să văd locul în care s-a petrecut tragedia, un spațiu total impropriu”
Președintele României Klaus Iohannis a vizitat locul tragediei de aseară, clubul Colectiv. Potrivit șefului statului, spațiul era inpropriu pentru susținerea concertului și total nepotrivit pentru a fi primiți un număr așa mare de oameni.
„Am ținut să văd locul în care s-a petrecut tragedia de aseară. Am lăsat aici un buchet de flori și o lumânare. Dumnezeu să îi ierte pe cei decedați, pentru cei care au scăpat și au ajuns la spital le doresc sănătate, să aibă noroc, să scape repede și bine. Sunt în gând și în suflet alături de familiile îndurerate, iar famiilor celor care sunt răniți le doresc să aibă credință și speranță. Am vrut să văd locul în care s-a petrecut tragedia, un spațiu total impropriu. Este posibil chiar să avem imagini pentru public, e de neimaginat că în acel spațiu au putut să fie atâția oameni la un concert și să se întâmple o asemenea tragedie datorită faptului că nu au respectate normele legale”, a declarat Klaus Iohannis la ieșirea din clubul Colectiv.
Totodată, președintele a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor celei mai mari tragedii de după Revoluție.
CITIȚI ȘI:
SURSE: Liderul trupei care concerta în club Colectiv, fiul președintei Federației Române de Scrimă
UPDATE. Klaus Iohannis a luat în calcul decretarea DOLIULUI NAȚIONAL
UPDATE. Lista răniților care se află la Spitalul Municipal, Spitalul Grivița și Bagdasar Arsenie!
UPDATE. Bucureștenii care doresc să doneze sânge, trimiși acasă de reprezentanții spitalelor
UPDATE. FOTO. De la ce a izbucnit incendiul?
ULTIMA ORĂ. Tragedie fără precedent în Capitală. Bilanțul dureros: 27 de morți și 160 de răniți
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.