Expres
Junii Braşovului au primit cheile noului sediu! Tot acolo, turiştii vor găsi un centru de informare şi un birou al Poliţiei Locale
Clădirea monument istoric, situată pe strada Prundului nr. 1, a fost reabilitată de Primărie
După ce a redat „viaţă” clădirii – monument istoric situată la nr. 1 al străzii Prundului din Braşov (lângă Poarta Şchei), folosind bani de la bugetul local, Primăria Braşovului, reprezentată de edilul George Scripcaru, a predat astăzi o parte din imobil reprezentanţilor Uniunii Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, pentru a-l folosi ca sediu.
Totodată, municipalitatea intenţionează să amenajeze la parterul imobilului, în următoarele două săptămâni, un Centru de informare turistică. Primăria s-a gândit şi la persoanele care ar putea avea nevoie urgentă de îndrumare din partea poliţiştilor, aşa că acolo va fi deschis şi un birou de-al Poliţiei Locale.
„Clădirea a fost preluată de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, printr-un protocol. Ne-am asumat să o reabilităm şi să facem investiţia din surse proprii, iar destinaţia să fie pentru activitate publică. Aici vor funcţiona un Centru de informare turistică, amenajat de municipalitate, un birou al Poliţiei, pentru că este bine să avem prezenţă fie din partea Poliţiei Locale, fie a Poliţiei Municipiului Braşov, va fi un spaţiu pentru Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi şi va mai fi un spaţiu, la mansardă, pentru Asociaţia «Împreună pentru dezvoltarea comunităţii din Braşov»”, a explicat primarul George Scripcaru.
Lucrările de reabilitare au început în 2014 şi au fost realizate de RIAL. În prezent, se mai lucrează la subsolul clădirii, urmând ca şi acesta să fie dat în folosinţă.
Valoarea investiţiei Primăriei Braşov se ridică la 683.632 de lei, cu TVA, potrivit primarului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

