Expres

Junii Bătrâni pentru Junii Tineri

Junii Bătrâni pentru Junii Tineri. În Duminica Rusaliilor, la Crucea/Troița din Varişte, aflată în drum spre Pietrele lui Solomon, lângă Izvorul Sfânta Treime, Grupul Junilor Bătrâni organizează pentru Junii Tineri tradiţionalul „Joc strămoşesc“ din Variște. Braşovenii și turiștii vor putea să-i (re)vadă pe tinerii juni şi pe fetele din Șchei în frumoasele lor haine româneşti, jucând hora junilor, brâul, breaza, ardeleana, sârba şi braşoveanca.
De dimineaţă, tinerii îmbrăcaţi simplu, „civil”, cu bluze albe, dansează hora tradiţională în Piaţa Prundului (Unirii). Hora Junilor este singura horă din România care se joacă pe partea stângă și e neîncheiată. Nu seamănă cu nici o altă horă.
Abia după aceea îmbracă costumele tradiţionale din Schei şi se strâng din nou la horă în Varişte. În jurul troiţei din Varişte, Junii îşi etalează nu numai priceperea la dans, ci şi costumele vechi, aceleaşi din vremea străbunicilor.
Junii Bătrâni pentru Junii Tineri. De „jocul strămoşesc“, cei necăsătoriţi scot fetele la joc. Fiecare băiat şi-a ales din timp fata pe care are în gând s-o joace. Pe vremuri, scoaterea la joc a fetei era un prim semn că un tânăr şi-a ales viitoarea soţie şi că urmează nunta.
Pregătirile pentru jocul din Varişte au început din ajun. Fetele au făcut curăţenie, au pregătit costumele, băieţii au pus steagurile şi au adus bradul din Poiana Braşov. Bradul trebuie să fie împodobit cu steguleţe colorate şi panglici, cu tricolorul şi steagul Junilor Tineri. Băieţii poartă în piept cocarde, cu panglici tricolore şi bănuţ de metal cu simbolul grupului. Muzicanţii sunt aleşi cu grijă, de obicei aceiaşi de ani buni, ca să ştie jocurile. Se joacă Hora Junilor, Braşoveanca, Sârba şi Breaza.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare