Expres

Județul BRAȘOV. Peste 150 de jandarmi vor fi în serviciu, la noapte

 

La cumpăna dintre ani, peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Nicolae Titulescu” Brașov se vor afla în serviciu pentru asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică.

„Efectivele de jandarmi se vor afla în teren și vor veghea la prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, îndeosebi în locuri în care au loc aglomerări de persoane. Jandarmii vor fi prezenţi pe timpul manifestărilor prilejuite de petrecerile organizate cu ocazia Revelionului, în special în locurile în care vor fi organizate spectacole cu public numeros, precum și în cele mai importante stațiuni turistice din județ.
Acțiunile vor avea un caracter preponderent preventiv și vor viza asigurarea unui climat civilizat, necesar desfăşurării evenimentelor organizate la nivelul localităților, depistarea și sancționarea celor care comit fapte antisociale, respectarea normelor legale vizând comercializarea sau folosirea de obiecte artizanale și distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, precum și respectarea tuturor măsurilor în vigoare ce se impun, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2″, a precizat Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al IJJ Brașov.

„O atenție deosebită în această perioadă va fi acordată respectării legislației specifice referitoare la regimul materialelor pirotehnice, (petarde, artificii), obiecte care ar putea răni sau crea stări de pericol, pentru copii dar și pentru adulți deopotrivă”, a adăugat sursa citată. Dacă participaţi la evenimentele organizate în spațiul public cu ocazia Revelionului, pentru a evita producerea de evenimente nedorite pe timpul acestora, respectaţi indicațiile forțelor de ordine,  manifestaţi răbdare și evitaţi implicarea în conflicte de orice natură. Structurile montane vor fi pregătite pentru a acorda sprijin și ajutor turiștilor ce s-ar putea afla în situații deosebite, vor monitoriza în permanență situația existentă pe toate pârtiile deschise pentru evitarea aglomerării în zonele cunoscute și predispuse la astfel de situații și se vor asigura că toți cei prezenți în zona de munte vor respecta măsurile de protecție sanitară impuse de către autorități.

„Dorim pe această cale să urăm tuturor brașovenilor, precum și tuturor celor care aleg ca destinație turistică județul nostru, multă sănătate, bucurii, împliniri pe toate planuri în noul an ce stă să înceapă, alături de tradiționalul La mulți ani!”, au transmis reprezentanții IJJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button