Judeţul BRAŞOV. Lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată! „Ăsta da miracol de Crăciun!” (Galerie FOTO)
Una dintre trecerile la nivel cu calea ferată din judeţul Braşov se află în curs de modernizare, spre bucuria participanţilor la trafic. Este vorba despre trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Gării din staţiunea Râşnov (lângă Penny Market). Lucrările au început astăzi.
„Toată intrarea din DN 73 va fi refăcută. Dalele dintre șinele de cale ferată vor fi schimbate, astfel încât circulația în zonă să fie mai facilă, drumul din apropiere va fi asfaltat, iar trotuarul de pe partea dreaptă, care acum se oprește în intersecție (înainte de calea ferată) va fi continuat până în dreptul supermarketului. Dacă vremea va permite, lucrările vor fi terminate în cel mai scurt timp”, au promis autorităţile locale.
„Ăsta da miracol de Crăciun! Mulţumim”, a fost reacţia unui internaut, pe pagina de Facebook Oraşul Râşnov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.