Expres

Județul BRAȘOV. Expoziție de păsări și… iepurași! Acces gratuit pentru copii

  • FB_IMG_1578467538369_276789.jpg
 

Sute de păsări și aproape 100 de exemplare de iepuri vor putea fi admirate, la finalul acestei săptămâni, în cadrul unei expoziții care va avea loc în județul Brașov.

Evenimentul trebuia să aibă loc la Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș, dar, cum în sala de sport sunt executate lucrări pentru modernizarea acesteia, s-a decis ca acesta să aibă loc la Colegiul Național Doamna Stanca din aceeași localitate.

Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale Mici în Rasă Pură „Țara Făgărașului” vă invită să admirați 300 de găini de rasă pură, 100 de porumbei și 80 iepuri – unii dintre ei fiind chiar campioni internaționali la concursurile la care au participat – crescuți de membrii organizației.

De asemenea, veți putea admira gâștele de Toulouse, rațele Rouen, Cayuga, precum și curcile de rasă care vor da culoare evenimentului ce va avea loc în perioada 10 – 12 ianuarie 2020.

Expoziția, aflată la a treia ediție, va fi deschisă: vineri între orele 14.00 și 18.00, sâmbătă în intervalul orar 08.00 – 18.00
și duminică între orele 08.00 – 14.00.

Costul unui bilet este de 5 lei, iar copiii vor avea acces gratuit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button