Județul BRAȘOV. Amendați după ce au „strigat” că au zărit ursul
Autoritățile au aplicat amenzi în județul Brașov, după valul de apeluri la numărul de urgență 112, prin care a fost semnalată prezența unor urși în zonele locuite de oameni. În urma verificărilor, echipele de intervenție au stabilit că apelanții au dat alarma nejustificat.
Amenzile au fost aplicate la Făgăraș, după ce mai mulți inși din cartierul Combinat au semnalat prezența unui urs în blocul 6. Echipele de intervenție au sosit imediat la fața locului și în urma investigațiilor s-a dovedit faptul că nici un apelant al numărului de urgență nu a văzut ursul, ci doar „li s-a părut”, conform fagarasultau.ro. În acest context au fost aplicate două amenzi.
„Aseară (n.r. duminică) au fost multiple apeluri la 112 prin care s-a semnalat prezența ursului, dar cetățenii au sunat pentru că ar fi auzit ceva, dar nu au văzut efectiv ursul. Acesta a fost și motivul pentru care au fost aplicate două amenzi de câte 500 de lei, pentru apelare abuzivă la 112″, le-a declarat Radu Hegheduș, reprezentant al Jandarmeriei Brașov, jurnaliștilor făgărășeni.
Singura zonă în care este posibil să fi trecut un urs este strada Salcâmului, conform celor de la Primăria Făgăraș.
„Făgărășenii au primit, în perioada 25 – 27 octombrie, mesaje RO-ALERT care anunțau prezența urșilor în diferite zone ale orașului.
Din fericire, în urma verificărilor reprezentanților AVPS, Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale, prezența animalelor sălbatice nu s-a confirmat în municipiul Făgăraș. Singura zonă prin care este posibil să fi trecut un urs este strada Salcâmului, unde vineri, 25.10.2019, la sosirea echipajelor, câinii din zonă erau foarte agitați. Cu toate acestea, nimeni nu l-a văzut. Precizăm că mesajele RO-ALERT au fost transmise de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Țara Barsei al județului Brașov, în urma unor apeluri la 112 inițiate de făgărășeni. Unii dintre cei care au apelat numărul unic pentru apeluri de urgență au fost amendați pentru sesizări false”, au postat reprezentanții Primăriei Făgăraș, pe pagina de Facebook..
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.