Joc dublu – Cand a fost sincer Aristotel Cancescu?!

Relatam ieri ca liderul PNL Brasov, presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, a transmis o adresa catre Biroul Executiv Central al partidului din care face parte, reclamand atitudinea „denigratoare” a senatorului Nicolae Vlad Popa. Printre aspectele sesizate se afla si afirmatiile parlamentarului, care s-a aratat intrigat ca anumite monumente istorice de pe raza municipiului Brasov sunt administrate de Consiliul Judetean.
Daca disensiunile dintre Cancescu si N.V. Popa sunt de notorietate, data fiind lupta din luna iunie pentru sefia filialei, in acest conflict apare din ce in ce mai des si numele liderului brasovean al PD, George Scripcaru, care in acest caz s-a aratat dispus sa redeschida discutia problemelor patrimoniale.
In adresa transmisa catre conducerea PNL, Cancescu reclama: „Toate aceste in stitii (respectiv reabilitarea monumentelor istorice din municipiu, efectuata de catre CJ – n.r.) deranjeaza organizatia PD Brasov, primarul PD dorindu-se singurul gospodar al judetului”. De asemenea, liderul liberal sustine ca „in ultimul timp activitatea politica a d-lui senator N.V. Popa se desfasoara mai mult la PD decat la PNL”.
In fata ziaristilor, Cancescu pretinde ca are relatii stranse cu Primaria
Poate ca am fi clasat aceste afirmatii la capitolul disensiunilor din ce in ce mai dese care macina Alianta D.A., atat la nivel central, cat si local, daca Aristotel Cancescu nu ar fi „iesit la rampa” luni, intr-o conferinta de presa, in care a sustinut ca forul administrativ judetean trebuie sa colaboreze cu municipalitatea pe diferite proiecte, in beneficiul cetateanului: „Am trait ani intregi conflictele intre CJ si Primarie. Acum, si fac aceste aprecieri dand probabil dovada de lipsa de modestie, Brasovul are noroc ca este condus de doi oameni gospodari, respectiv de mine si domnul Scripcaru, ale caror actiuni sunt apreciate de populatie”.
De altfel, Cancescu a explicat ziaristilor ca a invitat conducerea Primariei sa intre partener in proiectele pe care CJ le are in vedere, respectiv modernizarea Complexului Agrement si a Bazei Sportive Olimpia. In plus, a mai spus Cancescu, forul judetean ar putea sa participe la randul lui la refacerea Portii Vamii, care deschidea in trecut accesul spre actuala strada Republicii.
Si controversatul proiect al presedintelui CJ privind „punerea in valoare” a Dealului Cetatii prin defrisari ar putea fi realizat, potrivit declaratiilor formulate de acesta luni, numai daca municipalitatea isi va da acordul: „Nu stiu de ce au aparut critici atat de dure!? Eu am sustinut doar ca ar fi bine sa taiem o parte din arborii care blocheaza in prezent vederea spre monumentul istoric dinspre Centrul Vechi si Calea Bucuresti. Este doar o propunere! Daca nu va fi aprobata de Primarie, lucrurile vor ramane ca pana acum”.
Cancescu vrea impartirea marilor investitii intre CJ si Primarie
Daca despre aceste proiecte Cancescu a sustinut ca parteneriatul cu municipalitatea este fundamental, in ceea ce priveste ocolitoarea Brasovului si construirea Spitalului Clinic din Harman el a explicat ca va cere separarea participarii administratiei judetene de cea locala: „Am sa propun sa se renunte la contributia noastra la ocolitoare. In schimb, am putea sa ne ocupam noi integral de proiectul spitalului. Bineinteles, ca daca Primaria doreste sa ramanem parteneri la ocolitoare, ramanem, dar cu o contributie mai mica, iar ei pot sa participe la spital”.
Intr-un interval de cateva ore, dupa aceste declaratii, Cancescu avea sa transmita adresa catre conducerea centrala PNL in care il acuza pe Scripcaru de faptul ca vrea sa-l excluda de pe lista „gospodarilor din judet”.
„Este o informare cu caracter intern”
Contactat telefonic, ieri, pentru a-si explica atitudinea duplicitara, presedintele CJ Brasov a sustinut ca regreta ca adresa a ajuns la presa: „Este vorba despre o informare cu caracter intern, adresata conducerii centrale a PNL. De altfel, eu am discutat pe aceasta tema cu liderii de la Bucuresti. Stiu cine a dat acest act presei si acea persoana nu doreste decat sa inflameze relatiile intre cele doua partide. Nu am de ce sa ma justific! Documentul nu trebuia sa ajunga in ziare. In rest, nu am ce sa comentez!”.
Liderii locali ai coalitiei nu vor sa se amestece
Referitor la modul in care afecteaza aceasta situatie relatiile dintre PNL si PD la Brasov si, respectiv din coalitie, Scripcaru ne-a declarat: „Dl. Cancescu este un presedinte responsabil. Ceea ce se intampla in interiorul PNL nu este problema noastra. Trebuie sa colaboram pe probleme politice, dat fiind ca Alianta D.A. este formata din doua partide puternice. Totusi, limbajul dublu este specific unui anumit tip de persoane”. La randul sau, presedintele UDMR Brasov, deputatul Attila Kovacs, a precizat ca nu cunoaste amanunte despre acest conflict, „dar nu cred ca divergentele sunt insurmontabile”.
Liderul PC Brasov, Vasile Constantin, a mentionat: „Este problema celor doi lideri locali ai PNL si PD si noi nu vrem sa ne amestecam. Tot ce pot sa spun este ca atunci cand au loc sedinte comune relatiile sunt cordiale si nu se fac declaratii contradictorii”.
Vocila neaga ca ar fi secretarul lui N.V. Popa
In cursul zilei de ieri ne-a fost transmis la redactie un drept la replica din partea lui Andrei Vocila, care fusese acuzat de Cancescu, in adresa trimisa conducerii PNL, ca din postura de asistent personal al senatorului „expediaza prin e-mail la sute de persoane articole si extrase din ziarul «Gandul», care sunt impotriva mea, si din publicatiile in spatele carora se afla tot domnul secretar”.
Vocila sustine ca aceste afirmatii sunt complet false si neadevarate: „Nu am fost niciodata angajat al domnului senator Nicolae Vlad Popa si acest lucru se poate demonstra cu acte. In plus, reiterarea informatiilor in spatiul public nu constituie o infractiune. Nu inteleg de ce se intentioneaza cooptarea mea in aceste dispute cu care nu am nici o legatura. Sunt membru PNL, angajat al Senatului Romaniei si totodata coordonator principal pentru comunicare informatica si mediatica a publicatiei «Tinta»”.
Dan Radu Rusanu merge pe mana lui Cancescu
Surse din interiorul PNL ne-au declarat ca vicepresedintele Dan Radu Rusanu a solicitat ieri presedintelui Calin Popescu Tariceanu sa convoace de urgenta o sedinta a Biroului Permanent Central al partidului, dezbaterile urmand sa vizeze excluderea senatorului Nicolae Vlad Popa din partid. Sursele noastre ne-au relatat ca argumentul invocat de Rusanu ar fi fost ca membrii filialei Brasov au amenintat cu demisia in bloc daca N.V. Popa nu va fi exclus din partid.
Precizam ca Dan Radu Rusanu a fost desemnat sa raspunda de activitatea organizatiilor din Transilvania, el fiind prezent la Brasov in luna mai, inainte de alegerile din organizatia judeteana, pentru a media conflictele iscate intre N.V. Popa, Ioan Ghise si Aristotel Cancescu.
Unul dintre motivele care au contribuit la cererea lui Dan Radu Rusanu a fost determinat, se pare, si de faptul ca in cotidianul nostru a fost publicat ieri un document al carui semnatar a fost Aristotel Cancescu si in care este criticat N.V. Popa. Acestuia i s-a reprosat ca a cerut preluarea de catre municipalitate a monumentelor istorice din Brasov, administrate acum de Consiliul Judetean, ca l-ar fi denigrat pe Cancescu, precum si ca ar avea relatii foarte apropiate cu reprezentantii filialei PD.
De altfel, in reclamatia trimisa la Bucuresti, Cancescu a cerut retragerea sprijinului politic al lui N.V. Popa, precum si retragerea acestuia de pe lista euro-parlamentarilor.
„Este un atac nedrept, impotriva politicii partidului!”
Referitor la aceasta chestiune, senatorul liberal ne-a declarat ca nu a stiut despre reclamatia lui Cancescu impotriva sa: „Am luat la cunostinta de el tot din presa. Este un atac nedrept, injust, si este impotriva politicii partidului si a programului de guvernare”. In acest context, N.V. Popa a mentionat ca in programul de guvernare este prevazut si ca tot ceea ce a apartinut fostilor proprietari sa le revina acestora, in cazul de fata fiind vorba despre patrimoniul orasului, care se afla, insa, in gestiunea si posesia Consiliului Judetean. „Nu cred ca puteam sa prejudiciez partidul, cata vreme am sustinut aceasta retrocedare. Cat priveste relatia mea cu PD, este fireasca. Sunt aliatii nostri la guvernare, pe care eu ii respect si colaborez cu ei conform protocolului stabilit. In plus, acelasi protocol stipuleaza clar ca este interzis sa se provoace tensiuni pentru a nu eroda imaginea noastra”, a adaugat N.V. Popa.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






