Expres

Jandarmii de la Gruparea Mobilă Brașov au donat sânge pentru semeni

  • WhatsApp Image 2020-10-06 at 13.12.50_283633.jpeg
  • WhatsApp Image 2020-10-06 at 13.12.51 (1)_283634.jpeg
 

Zece jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov, astăzi, pentru a dona sânge, în cadrul celei de-a doua acţiuni umanitare de acest gen, din anul 2020.
„Jandarmii grupării mobile sunt parte a comunității și participă constant la campaniile sociale inițiate de diferiți reprezentanți ai societății civile, iar de această dată ne-am alăturat Arhiepiscopiei Sibiului-Protopopiatul Brașov, în efortul comun de a aduce speranță și încredere celor a căror viață depinde de un gest atât de simplu: acela de a dona sânge. Şi în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat în activităţi umanitare, astfel încât la nivelul instituţiei acest gest a devenit o tradiţie, având cadre care donează în mod regulat. Prin aceste iniţiative dorim să sprijinim atragerea de noi donatori, dar şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii să se alăture prin voluntariat în astfel de acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate”, a precizat purtătorul de cuvânt al GJMBv, Mihai Preda.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button