Expres

ITM Brașov. 6 angajatori din construcții, amendați cu 17.500 de lei

ITM Brașov. 6 angajatori din construcții, amendați cu 17.500 de lei

În perioada 18 martie- 21 martie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov a desfășurat mai multe acțiuni de control la angajatorii din domeniul construcțiilor, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile: construcții clădiri, lucrări de geniu civil, sau lucrări speciale de construcții.
Având în vedere numărul mare de accidente înregistrate în domeniul construcțiilor, datorat în principal de nivelul, în mare măsură, scăzut al pregătirii personalului; caracterul sezonier al lucrărilor; modificarea continuă a mediului de muncă și a locației; existența zonelor cu risc ridicat și specific (căderi de obiecte, improvizații electrice, surpări de maluri), s-a impus intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.
Astfel, ca urmare a celor 14 controale efectuate de către inspectorii de muncă brașoveni, s-au aplicat pentru șase angajatori amenzi în valoare de 17.500 de lei și patru avertismente. Principalele deficiențe constatate au vizat neavizarea planului propriu de către coordonatorul SSM, lipsa evaluării riscurilor la muncitorii necalificați, lipsa instruirii lucrătorilor din punct de vedere al SSM, necomunicarea evenimentului produs și lipsa cercetării acestuia.
În domeniul relațiilor de muncă, acțiunea și-a propus să urmarească modul în care sunt respectate aspectele cu privire la: angajarea personalului, transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, durata timpului de muncă și munca suplimentară, munca de noapte, acordarea drepturilor salariale.
La nivelul județului Brașov, în urma celor 32 de controale efectuate în acest domeniu au fost aplicate sancțiuni contavenționale constând în amenzi în valoare de 82.000 de lei și trei avertismente.
Au fost depistate patru persoane care desfășurau muncă fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă, iar restul sancțiunilor au fost acordate pentru lipsa evidenței timpului de muncă, au transmis reprezentanții ITM Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 zi în urmă

MINCIUNI!!! Propagandă!!!!

CARE SUNT FIRMELE???

Back to top button