ITM a suspendat 950 de ajutoare sociale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov a efectuat în perioada 7 iunie – 9 iulie o amplă campanie de verificare a condițiilor de stabilire și acordare a venitului minim garantat. Inspectorii au mers la 17 primării unde au verificat în jur de 1.200 de dosare de acordare a acestui ajutor.
Pentru că nu se îndeplineau condițiile de acordare, 952 din aceste dosare au fost suspendate la plată. Inspectorii au acordat termene, până la care asistenții sociali din primării trebuie să completeze aceste dosare, în cazul în care nu o fac, persoanele și-ar putea pierde de tot ajutorul social. De asemenea, tot în cursul acestor verificări, echipe mixte formate dintr-un inspector social de la ITM, un medic de la Direcția de Sănătate Publică și un psiholog de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au verificat și modul de încadrare a persoanelor cu handicap.
Au fost verificate 497 de dosare, în 16 situații, medicii dispunând reevaluarea medicală a beneficiarilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




