Expres

Italia ar putea avea alegeri anticipate

 

La Roma nu s-a reuşit încă formarea unui nou guvern după alegerile parlamentare din martie. Preşedintele Sergio Mattarella l-a desemnat ca premier interimar pe Carlo Cottarelli, un fost oficial al Fondului Monetar Internaţional. Noi alegeri erau considerate posibile în septembrie sau la începutul lui 2019, dar sursele apropiate partidelor politice susţin că există o şansă ca preşedintele să dizolve parlamentul în zilele următoare şi să convoace alegeri anticipate pe 29 iulie. Noua perspectivă a apărut, potrivit Reuters, imediat după ce Cottarelli s-a întâlnit marţi după-masă cu şeful statului, fără a face ulterior nici o declaraţie. Se aştepta ca el să anunţe componenţa guvernului. O sursă apropiată preşedintelui a declarat că premierul desemnat nu intenţionează să îşi depună mandatul, ci doar lucrează la definitivarea listei de miniştri.
Pe fondul incertitudinilor politice, piaţa financiară italiană a atins cel mai scăzut nivel de după iulie 2017, iar randamentul titlurilor de stat la doi ani, cele mai sensibile la context, a înregistrat cel mai mare salt într-o singură zi din ultimii 26 de ani. La nivel european, criza politică italiană s-a reflectat în cursul scăzut al euro, pe fondul semnalelor că agenţia Moody’s ar putea reduce ratingul Italiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare