Expres

ISU BRAȘOV, obligat să-i plătească daune morale de 20.000 de lei unui angajat care a reclamat abuzuri

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov este obligat să-i plătească daune de 20.000 de lei unui angajat care a dat în judecată instituția, pentru abuzuri.

„Am luat decizia de a acţiona în judecată instituţia pentru că am fost victima unor abuzuri repetate, întrucât am dorit să-mi apăr unele drepturi fundamentale. Am sesizat de mai multe ori condiţiile improprii în care ne desfăşurăm activitatea. Am făcut mai multe solicitări oficiale în acest sens, însă nu s-a rezolvat nimic. Mai mult, pentru asta am fost trimis la Detaşamentul 2, fără funcţie de alpinist, pe care am câştigat-o prin concurs. Am depus contestaţie şi evident că am fost readus la Detaşamentul 1. Abuzurile însă nu se opreau şi de aceea am decis să-i dau în judecată. Am văzut moartea cu ochii de atâtea ori prin intervenţiile la care am luat parte şi consider că merit măcar să fiu respectat!”, a declarat pompierul alpinist militar, citat de adevărul.ro.

Decizia definitivă i-a fost favorabilă lui Valentin Ciprian Ciolan, iar pentru că instituţia a întârziat cu plata daunelor, la începutul acestei săptămâni a pornit executarea silită, conform sursei citate. Alpinistul a precizat că nu este vorba despre bani, ci despre onoare, care i-a fost încălcată de instituţie.

Sentințele favorabile

În data de 11 februarie, Tribunalul Brașov admitea în parte acțiunea formulată de reclamantul Valentin Ciprian Ciolan în contradictoriu cu ISU Brașov și, în consecință, obliga pârâtul (ISU Brașov) să-i plătească pompierului alpinist suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În cauză s-a dat drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Astfel, dosarul a ajuns și la Curtea de Apel Brașov, unde s-a decis următoarele, în data de 29 iunie:

„Admite excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţie invocată de intimatul reclamant CIOLAN GH.VALENTIN CIPRIAN. Constată nulitatea cererii de recurs formulate de către recurentul reclamant INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ «ŢARA BÂRSEI» AL JUDEŢULUI BRAŞOV împotriva sentinţei civile nr. 80/CA/11.02.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în prezentul dosar, sentinţă pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 29.06.2021”.

FOTO – Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare