Expres

ISU Brașov, mesaj pentru cei care vor ieși la grătar de 1 Mai

  • whatsappimage2022-04-29at12-35-45.jpeg

Nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor poate avea consecințe grave pentru natură, după cum atenționează pompierii brașoveni, în contextul în care se apropie 1 Mai, ziua pe care românii preferă să o petreacă „la grătar”. Focurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jocul copiilor cu focul şi jarul sau scânteile purtate de vânt reprezintă principalele cauze ale izbucnirii incendiilor de vegetație.

Pentru a petrece în siguranţă clipe plăcute și relaxante în mijlocul naturii împreună cu famila și cei dragi, respectaţi următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor:

-utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă;

-prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement se face numai în locuri special amenajate, în condiţii și la distanţe de siguranţă care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;

-monitorizaţi în permanenţă arderea, deoarece, chiar și o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mari;

-supravegheaţi continuu copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;

-Asiguraţi la locul arderii mijloace de stingere: un stingător sau o găleată cu apă;

-înainte de plecare stingeţi focul și acoperiţi cenușa cu pământ. Strângeţi și depuneţi toate resturile numai în locuri special amenajate;

Peste 120 de pompieri vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea măsurilor de protecție, respectiv intervenția promptă in cazul producerii unor situații de urgență.

De asemenea, în următoarele zile, se vor organiza puncte mobile de informare preventivă în zonele unde se aşteaptă aglomerări de persoane cât şi în locurile special amenajate pentru organizarea grătarelor în aer liber si vor fi distribuite materiale informative cu principalele tipuri de risc generatoare de situaţii de urgenţă, cât şi cu recomandări de comportare în astfel de situaţii.

Pompierii brasoveni vă doresc un week-end placut si linistit!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare