Expres

ISU Brașov are un nou prim-adjunct al inspectorului şef

 

Anunțul a fost făcut, în urmă cu câteva minute, de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

„I.S.U. Brașov are, de astăzi, un nou prim adjunct al inspectorului şef. Locotenent-colonelul David Valeriu este un ofiţer pompier cu o solidă carieră militară «călită» în misiuni de gestionare a situaţiilor de urgenţă complexe. A absolvit, in anul 2009 Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Politie «A.I. Cuza» din Bucuresti. Între 2009 şi 2017 a ocupat mai multe funcții din cadrul Inspectoratului, iar în anul 2017 a ocupat prin concurs postul de şef al Centrului Operaţional din cadrul I.S.U. Brașov, având atribuţii în coordonarea activităţii personalului implicat în managementul situaţiilor de urgenţă. Din luna august a anului 2017, locotenentul colonel David Valeriu a fost împuternicit ulterior desemnat prim adjunct al inspectorului şef, fiind responsabil de organizarea misiunilor în situaţii de urgenţă precum şi de coordonarea tehnică şi operaţională a intervenţiilor. În urma concursului de ocupare a postului de prim adjunct al inspectorului șef, desfăşurat la Bucureşti, a fost declarat ADMIS si numit în functie începând cu data de 01.08.2021. Îl felicităm şi îi dorim succese personale şi profesionale!!!”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

De asemenea, astăzi, la sediul ISU Brașov, a avut loc avansarea în gradul următor la termen și numirea în prima funcție a absolvenților instituțiilor militare de învățământ.

„Astfel, domnul sublocotenent Craiovean Gheorghe Marian, absolvent al Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București va îndeplini funcția de Ofițer specialist II la Centrul Operațional – Misiuni Protecție Civilă din cadrul ISU Brasov.
Absolvenții Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție «A.I. Cuza» au fost numiți în funcții după cum urmează:
-sublocotenent Jalba Razvan – adjunct comandat Secție la Secția de pompieri Predeal;
-sublocotenent Nicolae Ovidiu- comandant pichet la Pichetul de pompieri Poiana Brașov
-sublocotenent Stefan Alin – comandant pichet la Pichetul de pompieri Bod.
Totodată doamna plt.adj. Decuseara Alina a fost numită în funcția de subofițer tehnic principal în cadrul Serviciului Resurse Umane.
Bine ați venit dragi colegi! Vă dorim misiuni duse la îndeplinire cu succes și ne bucurăm că faceți parte din marea familie a salvatorilor brașoveni.
Cu data de 01.08.2021 au fost înaintați în gradul următor cinci ofițeri și 143 de subofițeri”, au informat reprezentanții ISU Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button