ISU BRAȘOV: Amenzi de până la 50.000 de lei, pentru arderea miriștilor și a vegetației / În ce situații
Este sancțiunea maximă aplicabilă persoanelor juridice
Pompierii din județul Brașov au intervenit, marți, pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit între localitățile Viștea de Jos și Olteț. Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au acționat cu o autoapecială cu apă și spumă.
În aceeași zi, au mai fost sesizați cu privire la izbucnirea unor incendii de vegetație în Feldioara și în Zărnești (unde a fost afectată o suprafață de aproximativ 850 m, conform purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja, care a precizat că numărul acestui tip de situații de urgență a crescut în ultima vreme.
Având în vedere și încălzirea vremii şi faptul că se apropie perioada curăţeniei de primăvară, reprezentanții ISU Brașov atrag atenţia cetăţenilor cu privire la pericolul pe care îl reprezintă arderile necontrolate de mirişti.
„Astfel de intervenții sunt dificile deoarece de cele mai multe ori autospecialele pompierilor nu pot ajunge în zona focarelor de incendiu din cauza lipsei căilor de acces, nu există surse de alimentare cu apă în zonă sau suprafața care arde este foarte mare (zeci de hectare)”, a explicat mr. Ciprian Sfreja.
În ultima săptămână, forţele ISU Brasov au intervenit la 32 de cazuri, pentru stingerea incendiilor de vegetaţie. Au ars peste 50 de hectare de vegetatie.
Pentru a diminua numărul cazurilor, reprezentanții ISU Brașov le-au transmis tuturor primăriilor din județ, precum și serviciilor voluntare pentru situații de urgență reguli de prevenire specifice ce trebuie respectate de toți membrii comunităților locale.
Amenzi de până la 6.000 de lei în cazul persoanelor fizice
Inspectoratul face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:
să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt; să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc); arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate; să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia.
Cetăţenii trebuie să se intereseze la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii. a
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se face, potrivit legislației, numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.
„Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după ce aţi obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, permisul de lucru cu foc de la primărie şi după de a fost inştiinţat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de pe raza localităţii unde se defăşoara arderea. Conform OUG nr 195 / 2005 modificată şi aprobatăprin Legea nr. 265/ 2006 privind protectia mediului, art 96, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 – 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acordul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”, a amintit purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Primarul unei localități are următoarele obligații:
-coordonează organizarea permanentă a intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
-asigură participarea la intervenţie a serviciului voluntar de urgenţă cu mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forţelor inspectoratului;
-asigură realizarea şi menţinerea în stare de funcţionare a căilor de acces, a sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu;
-organizează şi execută, prin serviciul de urgenţă voluntar, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti;
-informează populaţia cu privire la modul de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu asigură încadrarea serviciului de urgenţă voluntar cu personal atestat în condiţiile legii, precum şi pregătirea profesională şi antrenarea acestuia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.